Un negru ceva mai deschis la culoare, vorbind perfect limba română – Grigore Kader este comisarul mulatru care prin personalitatea și stilul lui de lucru dă culoare romanului polițist „Micul Chagall” al scriitoarei Renata Carageani. Tatăl lui, recent sosit din Sudan, a studiat stomatologia la Timișoara în anii 70 și s-a însurat în anul doi cu o colegă de facultate, dar a avut un sfârșit tragic. În decembrie 89, în vâltoarea evenimentelor de la revoluție, a fost împușcat pentru că a fost luat drept terorist. Fiul lui a terminat Dreptul, are teză de doctorat și s-a specializat la Academia FBI-ului. După ce a obținut cel mai bun punctaj la lucrarea scrisă pentru admiterea în Departamentul de Criminalistică, când s-a aflat față-n față cu prejudecățile procurorului la examenul oral le-a spulberat dovedindu-și cunoștințele temeinice.

sursa foto: flickr.com

Ziua de lucru a comisarului Grigore Kader începe cu recunoștința pentru procuror: îl sunase în ultimul moment, cruțându-i încă 10 minute de somn. Apoi, pe repede înainte, cu mișcări de felină, bifează: dușul, spălatul pe dinți, țigara de dimineață sortită să rămână în scrumieră pe jumătate fumată. Cafeaua intră la capitolul improvizații: o linguriță de nes amestecată în grabă cu apă de la robinet. Chiar așa lipsită de aromă, se împarte în două pahare de plastic, pentru el și pentru agentul care îl aștepta în fața casei la volanul mașinii de serviciu.

Înainte să iasă pe ușă, îi lasă mamei sale un bilet în bucătărie: „M-a chemat Cristescu. Nu știu când scap. Să fii cuminte!“ Doamna Kader strânsese 49 de astfel de bilete în doi ani și le păstra pe toate. În ultima vreme se încheiau invariabil cu „Să fii cuminte!“, făcând-o să se simtă ca un copil, iar majoritatea îl conțineau pe Cristescu. Inevitabil, mama comisarului ajunsese să-l urască pe procurorul care-i strica duminicile, sâmbetele, sărbătorile în general, luându-l de-acasă pe fiul ei în puterea nopții.

Dar ziua comisarului Kader începe cu adevărat la locul crimei, după ce și-a pus mănușile de latex:

„Veioza de pe noptieră rămăsese aprinsă. Cartea era sprijinită de stern, deschisă, și primul proiectil trecuse prin ea. Al doilea fusese tras ceva mai jos. Ucigașul crezuse, poate, că o carte funcționează ca o vestă antiglonț, și voise să se asigure că-și face treaba ca lumea. Femeia fusese împușcată în somn. Poate citise, ceva mai devreme, dar în clipa morții dormea adânc, cu cartea căzută pe piept.”

Curioși de continuarea anchetei?