Patriile absurde și dezumanizante ale lui Iuri Dombrovski și Yan Lianke, lumile stranii din textele lui Jim Crace și Jon McGregor și universurile livrești, inteligente și pline de culoare ale lui Italo Calvino și Gonçalo M. Tavares se numără printre cele mai remarcabile obiective literare de pe Strada Ficțiunii. Cu mai mult de 100 de titluri traduse din peste 10 limbi, Strada Ficțiunii vorbește astăzi, în tot atâtea feluri, despre om și despre poveștile sale. Și o face într-un mod irezistibil. La cinci ani de la lansare, colecția noastră de literatură se prezintă în fața cititorilor în haine noi, pe măsura creațiilor literare pe care le cuprinde. De acum, puteți să alegeți înfățișarea romanului preferat, având opțiunea unei coperte cu o imagine reprezentativă sau a unei supracoperte elegante, pe carton special. La interior, cele mai bune romane clasice și contemporane sunt tipărite pe hârtie de cea mai bună calitate. Un singur lucru rămâne așa cum îl știați: în continuare, pe Strada Ficțiunii vă vor ieși în cale, la tot pasul, autori de primă mână și titluri de referință din literatura universală. Noutățile acestui sezon sunt nerăbdătoare să își întâlnească cititorii:
Seria Erin Hunter continuă. De 1 Iunie, dăruiește bucuria lecturii la puterea a treia!
Trei regate fantastice și tot atâtea serii de romane de aventură – Pisicile războinice, Supraviețuitorii și Exploratorii – au prins viață sub semnătura Erin Hunter, convingându-i pe copiii din toată lumea să pășească în lumea dintre două coperți. Cuceriți de personajele minunate și de întâmplările palpitante, cei care le-au primit nu s-au mai oprit din citit. Pisicile războinice s-au vândut în mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri. Nu există nicio umbră de îndoială, copiii se vor bucura să primească de 1 Iunie oricare dintre pachetele Erin Hunter, iar părinții vor fi încântați de oferta specială 2+1 cadou. De asemenea, toate romanele semnate Erin Hunter vă dau întâlnire în perioada 1-5 iunie la standul Editurii ALL de la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2016.
Foarte important pentru fanii Supraviețuitorilor și ai Exploratorilor: zilele acestea sosește de la tipar și volumul al treilea din fiecare serie! Sunteți pregătiți să escaladați Muntele de fum la Căderea întunericului?
Cum poți să te transformi din cititor în detectiv
Te trezești la 8 dimineața într-un apartament necunoscut din New York, legat cu cătușe de un străin. Tot ce îți amintești este că, în seara de dinainte erai în Paris, pe urmele unui criminal în serie extrem de periculos. Ce s-a întâmplat? Situația pare imposibil de înțeles, dar misterul trebuie dezlegat. Crezi că poți afla cine este misteriosul criminal în serie și poți găsi cheia pentru a ieși din apartament? Acesta este scenariul ale cărui personaje au devenit ieri, 12 mai, bloggerii de carte și jurnaliștii prezenți la ineditul eveniment de lansare al romanului Central Park, de Guillaume Musso.
Ce trucuri a mai făcut Guillaume Musso, iluzionistul suspansului?
Le Parisien l-a încoronat „iluzionist al suspansului” și i-a oferit titlul de „cel mai uluitor romancier francez contemporan”. Le Figaro îl consideră nici mai mult, nici mai puțin decât „romancierul preferat al Franței”. Guillaume Musso revine în această primăvară pe listele de lectură ale cititorilor români cu Central Park, un thriller bulversant care aduce împreună două personaje memorabile. „Împreună” poate fi chiar puțin spus, dacă ținem cont de faptul că Alice și Gabriel se trezesc la 8 dimineața, pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de altul. Fără îndoială, întâlnirile neașteptate joacă un rol important în romanele lui Musso, dar aceasta este parcă cea mai spectaculoasă.
Primăvara se numără poemele eminesciene
Alex. Ștefănescu și-a propus să ne dezvețe de vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Criticul literar ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Textele sale, reunite în seria Eminescu, poem cu poem, cuprind observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană. În luna aprilie, volumelor dedicate Luceafărului și poemului Călin (file din poveste) li se adaugă alte trei cărți în care sunt prezentate, pe un ton modern și prietenos, poeziile antume ale lui Eminescu.
Călătorește din culoare în culoare!
Cărțile de colorat au crescut și ele odată cu noi, dar ne amintesc de copilărie pentru că ne redau pofta de joacă și ne țin departe de stresul vieții cotidiene. Colecția Călătorie în culori, în curs de apariție la Galaxia Copiilor, reunește ilustrații abstracte sau inspirate din natură create de artiști renumiți și se adresează tinerilor de la 9 la 99 de ani. Nu trebuie să ai decât câteva creioane colorate și să lași imaginația să îți dicteze cum să le folosești. Te vei bucura astfel de minunatele beneficii ale terapiei prin artă: reducerea tensiunilor și a anxietății, creșterea stimei de sine și dezvoltarea spiritului creativ.
Vestitorii primăverii din interior
Deschidem acest articol primăvăratic cu o sugestie la obiect: profită de primăvară nu numai pentru a petrece mai mult timp în aer liber și pentru a te îmbrăca frumos, ci și pentru a face schimbările în interiorul tău pe care ți le dorești de atâta vreme! Odată cu frigul și norii plumburii, ai acum ocazia să te desprinzi și de timiditate, probleme de memorie și accese de furie. În rolul vestitorilor primăverii: 4 cărți recent apărute la Editura ALL, perfecte pentru a fi citite în metrou, pe o bancă în parc sau seara înainte de culcare.
Iubirile de pe lista de lecturi a primăverii, partea a doua
Pentru cititoare, poveștile adunate în colecția „Iubiri de altădată” sunt mărțișoarele ideale anul acesta. Au fost create de cei mai iscusiți designeri ai cuvintelor: Jane Austen, George Sand, Irène Némirovsky, Guy de Maupassant, Alphonse Daudet, Edmondo de Amicis și alții. Nu se poartă doar în luna martie, ci rămân în suflet toată viața. Până pe 3 martie, își așteaptă cititoarele pe site-ul Editurii All cu prețuri de nota 10.
Iubirile de pe lista de lecturi a primăverii, prima parte
Reală sau imaginară, citită, vizionată, trăită sau visată, dragostea nu abdică niciodată de la firea ei capricioasă. Editura ALL declară deschisă biblioteca de primăvară, oferindu-le cititoarelor un buchet de povești impresionante din colecția Iubiri de altădată.
Citește cartea care citește oamenii!
Echipați în costume elegante și dotați cu discursuri bine puse la punct, oamenii politici ne prezintă oferta completă de planuri, proiecte și promisiuni. Cu fiecare apariție publică, au ocazia de a-și sancționa adversarii politici și de a-și atrage mai mulți susținători. În momentele de bilanț, constatăm de multe ori că cei în care am avut încredere au eșuat în îndeplinirea planurilor trâmbițate în discursurile publice. Toată clasa politică se înghesuie sub umbrela demagogiei. Din păcate, nu avem posibilitatea de a extirpa definitiv minciuna din profilul demintarului public, dar putem evita dezamăgirea încercând să identificăm intențiile reale de dincolo de cuvintele iscusite. Interpretarea gesturilor este una dintre cele mai sigure modalități de „a citi printre rânduri”. Cunoașterea semnificațiilor limbajului nonverbal ne ajută să înțelegem ce spun oamenii când nu vorbesc (sau în ciuda a aceea ce vorbesc), pentru că, așa cum subliniază Joseph și Caroline Messinger, „Nu oamenii fac gesturile, ci gesturile îi fac pe oameni”. Lucrarea lor, „Cartea gesturilor”, s-a născut din dorința de a realiza o gramatică gestuală completă, explicată și ilustrată.