Simon Toyne, autorul Sanctus, vine în România

Simon Toyne - SanctusDe două zile ţopăim prin Editura ALL. Suntem bucuroşi tare. Simon Toyne, autorul Sanctus, vine la sfârşitul lunii noiembrie în România să lanseze romanul împreună cu voi.

Lansarea va avea loc în magazinul Cocor, la o dată pe care vi-o vom spune ulterior. Ştim sigur că pe 24 noiembrie Simon Toyne ne va fi alături la Târgul de Carte Gaudeamus pentru o sesiune de autografe.

Un alt motiv de bucurie este că lui Simon Toyne îi place mult coperta ediţiei româneşti a „Sanctus”.

Momentan, „Sanctus”-ul românesc se află la tipar. Trebuie să aveţi (şi să avem!) puţină răbdare: abia în luna octombrie îl veţi putea devora.

Simon Toyne s-a născut în 1969 la Cleethorpes, în Marea Britanie. A studiat literatură engleză şi teatru la Goldsmiths College din Londra, iar timp de douăzeci de ani a lucrat în televiziune, ca scenarist, regizor şi producător. Sanctus este primul lui roman, parte a unei trilogii.

Mai multe despre Simon Toyne şi Sanctus puteţi citi şi pe site-ul nostru.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate