Nou pe Strada Ficţiunii: "Omul invizibil", de Ralph Ellison

Omul invizibilUn tânăr afro-american, student la un prestigios colegiu din Statele Unite, este nevoit să renunţe la ambiţiile sale academice şi să îşi caute de lucru în New York. Harlem-ul* anilor ’30 se dovedeşte însă un mediu ostil, cufundat într-o sărăcie cruntă şi măcinat de conflicte rasiale.

Tânărul este sedus de mirajul ideologic al Frăţiei şi acceptă să devină purtătorul de cuvânt al organizaţiei. Treptat, descoperă însă că lucrurile nu sunt ce par a fi şi că, pentru a-şi depăşi condiţia de om invizibil şi pentru a-şi găsi locul în societate, trebuie să se confrunte nu doar cu orbirea celorlalţi, ci şi cu a sa.

Ralph Ellison a lucrat şapte ani la romanul Omul invizibil, ce reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase debuturi editoriale din literatura americană.

Omul invizibil este unul dinre acele rare romane care au revoluţionat peisajul literaturii americane. Călătoria de coşmar a naratorului fără nume de-a lungul unei ţări fractuate rasial şi al unui peisaj uman distorsionat, absurd şi grotesc ete un prilej pentru autor de a introduce şi un model cu totul nou a ceea ce poate fi un roman.

„Unul dintre cele mai influente romane ale secolului XX.“
Daily Telegraph

„O carte de primă mână, un roman superb.“
Saul Bellow

*Harlem, faimos cartier al New York-ului, la NE de Manhattan, unde se află una dintre cele mai mari comunități ale negrilor din S.U.A., fiind totodată și cel mai important centru al culturii acestora.

„Omul invizibil”, de Ralph Ellison face parte din colecţia Strada Ficţiunii Clasic a Editurii ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Am auzit numai lucruri bune despre aceasta carte. Hmmm! Abia o astept.

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate