Fiecare om a citit în viaţa lui măcar o carte. Poate una de şcoală, sau o carte „lejeră”. Poate a învăţat să gătească dintr-o carte sau cum să ţină furculiţa şi cuţitul. Sunt mulţi oameni care şi-au construit viaţa în urma unor idei găsite în cărţi. Aproape toţi ne-am croit profesia din cărţi.

Un român cumpără o carte pe an. În celelalte ţări europene fiecare cetățean cumpără între 7 şi 9 cărţi pe an. Suntem de 6 ani membri în UE. Facem deci parte dintr-o societate globală în care celelalte popoare citesc de şapte ori mai mult. În aceste condiţii, unde credeţi că ne vom poziţiona social?

Lipsa de lectură şi lipsa de educaţie conduc la sărăcie, la infracţionalitate şi frustrare. Aceasta este legătura cauzală corectă, nu cea inversă. Nu întotdeauna se spune asta foarte răspicat. Nu sărăcia produce incultură, ci invers.

În general, comportamentul fiecăruia dintre noi este condiționat din interior și din exterior. Factorul intern, cel mai puternic, generează elita. Acea minoritate care merge în direcţia bună, chiar dacă societatea nu încurajează acest lucru sau chiar are o tendinţă opusă. Această minoritate determină progresul.

Factorul extern însemnă societatea. Am să dau un exemplu banal. Într-o clasă cu zece elevi foarte buni şi alţi zece mediocri, se va întâmpla ca o parte dintre elevii slabi să se mobilizeze şi să fie influenţaţi în bine de interacţiunea cu cei foarte buni. În schimb, dacă izolăm cele două grupuri şi facem o clasă cu elevi buni şi o clasă de elevi slabi, această a doua grupare nu mai are nicio şansă. Din păcate, în această situaţie este societatea românească astăzi. Este o societate segregată. Minoritatea culturală nu comunică cu ceilalţi, astfel că cea mai mare parte a societăţii este izolată de ceea ce înseamnă educaţie şi cultură. Această izolare produce înstrăinare. Un lucru străin este privit cu suspiciune şi de multe ori cu ostilitate. Din această poziţie este foarte greu să mai câştigi încrederea.

Lucruri extrem de simple ne-au condus la această situaţie: absenţa cărţilor, lipsa modelelor şi promovarea imposturii.

Cea mai mare parte a populaţiei nu are acces la cărţi – din cauza preţului sau a distribuţiei, sau pur şi simplu din lipsă de informaţie. Aceasta este o stare mai mult sau mai puţin comună fiecărei ţări. Ceilalți au găsit soluția în dezvoltarea bibliotecilor. La noi această soluţie a fost uitată şi abandonată. Ea trebuie să revină şi să fie revigorată. Este la fel de necesară ca irigaţiile în agricultură. Este o soluţie simplă şi la îndemână, pe care am abandonat-o din indolenţă.

Întreaga societate este bombardată cu anti-modele. Toţi factorii care ar trebui să lupte permanent pentru încurajarea culturii şi educaţiei participă activ la promovarea imposturii. Profesorii reprezintă 2% din populaţie şi interacţionează direct cu cel puţin o treime din populaţie. Rolul lor fundamental este acela de a contribui direct la promovarea culturii, educaţiei şi moralei. Ei trebuie să fie producători de cultură şi educaţie, ei trebuie să furnizeze modele. Din păcate, ei nu au o voce, iar purtătorii lor de cuvânt, sindicatele, sunt de cele mai multe ori un model de impostură şi în niciun caz nu promovează valori spirituale.

Mass-media se preocupă de cultură ca de cel mai formal şi mai lipsit de importanţă aspect al activităţii sale. Bifează ici-colo apariţia unei cărţi sau vizita unor solişti. În schimb abundă de poveşti „de succes” ale unor personaje agramate, care se mândresc cu ignoranţa lor. Acestea aduc audienţă. Sau, cum se spune, „fac” audienţă. Ecuaţia este simplă. Lumea celor needucaţi este majoritară. Aceasta gustă evident ceea ce poate înţelege, adică exemple din universul său – avem bani, avem valoare. Se nasc principii – dacă eşti bogat nu poţi să fii prost, însemnă că eşti deştept, deci ai valoare. Nenorocirea este că acest proces este exploziv-automultiplicator, ca reacţia în lanţ dintr-un reactor nuclear. Acest proces de glorificare a imposturii produce mereu noi adepţi, iar masa de prostie creşte. Într-un reactor nuclear dacă reacţia nu este controlată se produce explozia. Cred că şi în societate se poate întâmpla la fel. Consecinţele pot fi însă mult mai grave decât în cazul unei simple explozii nucleare. Generația mea a văzut ce înseamnă prostia agresivă. Sper să nu ajungem să vedem furia prostiei.

Statul a tăiat în ultimii ani orice cheltuială pentru cultura scrisă. Mai rău, statul practică taxări aberante care sufocă industria cărţii. In România se plăteşte 9% TVA pentru carte şi 24% TVA pentru cartea electronică sau cărţi audio, unele dintre cele mai mari taxări din Europa. În România se plăteşte 2% din preţul de copertă, adică 3% din cifra de afaceri a editurii, pentru un timbru literar cu o destinaţie total confuză. Taxă care nu are niciun echivalent european. În România drepturile de autor au o taxare maximă, construită pe o legislaţie încâlcită, pe care nu o mai înţeleg nici cei care au construit-o.

Toate acestea au o soluţie aparent simplă. Aceste mari forţe trebuie să-şi inverseze sensul acţiunii. Atât, şi nimic mai mult. Profesorii trebuie să promoveze lectura şi învăţarea, ca fiind adevăratele valori care ne pot salva. Presa ar trebui să redevină obiectivă şi să renunţe complet la rolul propagandistic, indiferent de conjunctură. Iar guvernanţilor ar trebui să înceapă să le pese. Dacă aceste trei minuni s-ar întâmpla, am putea vedea rezultatele peste 20 de ani. Generaţia nepoţilor mei ar putea fi recunoscătoare. Sau poate că nu.