La aniversarea a 40 de ani de când Teatrul Național București funcționează pe amplasamentul din Piața Universității, Editura ALL este parte a acestei sărbători a culturii românești în zilele de 14 și 15 decembrie.
Vă așteaptăm cu cărțile monștrilor sacri ai scenei la Zilele Teatrului Național! Ce cadou mai potrivit pentru iubitorii de lectură și cultură, având în vedere că acestei sărbători a teatrului i se adaugă și aniversarea a 95 de ani de viață ai maestrului Radu Beligan.
Excepționala carte-mărturie a celui mai longeviv actor din lume, conform Guiness Book of Records – Între acte – a apărut la Grupul editorial ALL în primăvara acestui an. Volumul se află deja la al treilea tiraj reeditat și este cel mai bine vândut titlu românesc al anului 2013 din portofoliul ALL.
Cu o carieră de 75 de ani și o notorietate indiscutabilă în lumea teatrală internațională, Radu Beligan poate fi considerat, fără îndoială, un caz unic în istoria teatrului. Însă originalitatea sa nu e dată doar de aceste recorduri, ci mai degrabă de viziunea pătrunzătoare (care îi permite să emită judecăți esențiale privitoare la fenomenul teatral) și de o calitate care pentru mulți s-ar putea să fie o reală surpriză: aceea de intelectual și om de cultură, capabil să emită un discurs foarte valoros privitor la întregul peisaj cultural european.
Între acte este o culegere de însemnări, cugetări, rememorări și comemorări care constituie tot atâtea documente ale istoriei și filosofiei teatrului. Fie că istorisește o anecdotă, fie că povestește o întâlnire cu Salvador Dali sau cu Eugen Ionescu, fie că alcătuiește tablouri succinte și grăitoare ale monștrilor sacri ai scenei românești, fie că face subtile analize conceptuale ale fenomenului teatral, Radu Beligan rămâne inconfundabil.
Cu prilejul NOPȚII Albe a TEATRULUI NAȚIONAL vor fi organizate tururi ghidate ale teatrului – Ziua ușilor deschise la TNB, întalniri cu actorii cei mai îndrăgiți ai TNB, sesiuni de autografe și fotografii, un mini târg de carte de teatru, vizitarea foaierelor-expoziție cu lucrări ale unor cunoscuți artiști români contemporani, vizitarea Salonului Național de Artă Naivă (foaier Sala Mică), precum și o Lungă Noapte a TNB (14 spre 15 decembrie 2013, de la orele 23.00 la 4.00) în care foaierele ospitaliere ale Sălii Studio vor fi deschise publicului larg, invitat la un maraton artistic susținut de actorii teatrului și de invitații lor.
Vă așteptăm!
[…] numeroasele mesaje și au acceptat să se implice în campania Semn spre Carte: Adela de la editura All, Loredana de la Habitat for Humanity Romania, Margot de la Bistro Margot, Diana de la Țara mea […]
Interesant articolul