COFFEENTASY – desene în cafea, de Ion Andrei Puican

COFFEENTASY - desene în cafea de Ion Andrei PuicanAţi stat vreodată să număraţi câte lucruri frumoase aţi început de la o ceaşcă de cafea? Câţi oameni aţi cunoscut? Şi câte prietenii aţi legat?

Artistul plastic Ion Andrei Puican vă invită să vă gândiţi la aceste lucruri, la vernisajul expoziţiei COFFEENTASY – desene în cafea, ce va avea loc pe 28 septembrie 2011, de la ora 19:00, la Galleron Grand Cafe din strada Nicolae Golescu, numărul 18A (în spatele Ateneului Român).

Într-o îmbinare dintre întâmplător şi imaginar, artistul se foloseşte de petele de cafea drept pretext pentru tablourile pe care le semnează.

„Pata de cafea – un accident cotidian banal. Din pete de cafea s-a născut expozitia Coffeentasy. Aceasta porneşte de la o idee tot atât de simplă: la o ceaşcă de cafea, se întâmplă lucruri minunate şi surprinzătoare, se nasc iubiri şi relaţii, se construiesc punţi de legătură între oameni şi chiar lumi întregi. Undeva, în pata de cafea, aleatoriu împrăştiată pe hârtie, toate aceste faţete se întrezăresc, se regăsesc şi ajung până la noi”.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Hermes Bucureşti şi Lev Art Y Line şi sponsorizat de Don Cafe.

După o campanie on-line care a durat o lună de zile, timp în care utilizatorii Facebook au putut vedea o parte dintre desene în galeria virtuală DONCAFE, publicul larg va putea admira lucrările ce vor fi expuse în saloanele elegante de la Galleron Grand Cafe, până la finalul lunii octombrie, zilnic între orele 9.00-24.00.

Mai multe detalii (programări de interviuri, rezervări lucrări si informaţii suplimentare) puteţi afla de la Anca Artimon Andrei, anca.artimon@puican.com, telefon: 0729.05.84.59.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate