Clubul de lectură ALL din Ferentari

Voluntariat la Policy Center for Roma and MinoritiesClubul de lectură ALL este deja tradiţie la Centrul de Educaţie Alternativă iniţiat de Policy Center for Roma and Minorities în Ferentari. În fiecare sâmbătă, la ora 12 fără ceva, în curtea Şcolii 136 unde se află centrul, părinţii ne aşteaptă cu cei mici de mână.

– Ia uitaţi, a venit doamna, spune o mămică. Să fii cuminte şi să o asculţi pe doamna.
Copilul zâmbeşte ştrengar şi întreabă:
– Ce ne-aţi adus azi?
– Nişte cărticele tare drăguţe şi mici, aşa ca tine, cu Pixi. Am adus şi poveşti nemuritoare, hai să mergem sus să alegem ce citim.

Au între cinci şi doisprezece ani, sunt inteligenţi şi curioşi. Ca orice copii, de altfel, doar că atunci când pleacă de la Centru, se întorc la poveşti de viaţă inimaginabile. La sărăcie, la familii dezbinate…

Alexandra ridică mână şi aşteaptă să întrebe:
– Dar ce este aceea o nimfă?
– Este un fel de zână, este o fată frumoasă şi deşteaptă care are puteri supranaturale şi face bine pentru cei din jur.

Suntem toţi aşezaţi în cerc, fiecare copil îşi alege o poveste pe care vrea s-o citim: „Povestea celor trei mincinoşi”, „Prinţul şi frumoasa Rosalinda”, „Cotoiul cel isteţ”. La fiecare 2-3 pagini, ne oprim din lectură şi facem rezumatul a ceea ce citim.

– Dar „hâtru”, ştiţi ce înseamnă? Ce este acela un om „hâtru”?
Copiii sunt încurcaţi, se uită unul la celălalt şi dau din umeri.
– Nu ştim! Ce înseamnă?

Cam aşa trec cele două ore petrecute cu copiii din Ferentari. Ne bucurăm că am ajuns să-i cunoaştem cu ajutorul campaniei vALLuntar şi al Simonei Criste care ne-a recomandat voluntariatul la Policy Center for Roma and Minorities.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Felicitari, Loredana!

ce ma bucur ca i-am ales. felicitari ALL:)

ALL Cafe - Blogul Editurii ALL,

Noi mulţumim, Simona.

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate