Ce noutăţi şi evenimente avem pentru voi la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus

Afiş Gaudeamus 2011Mai sunt câteva zile până la cel mai mare târg de carte de la noi: Gaudeamus, ce va avea loc între 23 şi 27 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo. Suntem în toiul pregătirilor şi abia aşteptăm să ne întâlnim acolo cu voi, cititorii şi prietenii noştri.

Pentru această ediţie, a XVIII-a, am ales pentru voi peste 30 de titluri nou nouţe – bineînţeles cu preţuri speciale ;), lansare şi sesiuni de autografe.

Pe Strada Ficţiunii au păşit Muriel Spark (Departe de Kensington), Viorel Zaicu (Întoarcerea), Saşa Sokolov (Şcoală pentru proşti), Julian Sanchez (Anticarul), Nick McDonell (O educaţie costisitoare) şi Simon Toyne (Sanctus). Sperăm să îi primiţi cum se cuvine.

Şi colecţia ideilor veşnic verzi In nuce s-a îmbogăţit cu Jonathan Swift (Povestea unui poloboc) şi Thomas Hobbes (Despre om şi societate).

Mult aşteptate de unii dintre voi sunt şi ultimele volume apărute în colecţia CoplestonIstoria Filosofiei. Vol. III. Filosofia medievală târzie şi renascentistă şi Istoria Filosofiei. Vol. IV. Raţionaliştii. De la Descartes la Leibnitz.

Fascinaţia ideilor. Călătoria unui băiat pe tărâmul realităţii este o introducere energică şi riguroasă în filosofie semnată de Jack Bowen, iar Compendiu de pediatrie pentru cadre medii este cel mai nou ghid pentru cei care au în grijă copii şi tineri.

Cum v-am spus, avem şi evenimente în stand:

Vineri, 25 noiembrie, ora 17.00, lansare şi sesiune de autografe: Critica raţiunii inutile şi insuficiente, semnată de Jemapel & Jemanfu. Vor vorbi despre carte Costin Oproiu (autor), Marius Ghilezan (scriitor) , Şerban Madgearu (jurnalist) şi Ciprian Măceşaru (scriitor).

Sâmbătă, 26 noiembrie, în standul nostru vor fi doi invitaţi de renume internaţional, care vor da autografe şi vor vorbi cu voi. Primul este autorul bestsellerului Sanctus, Simon Toyne, care vă aşteaptă între orele 11.00 – 15.00, iar mai pe seară, de la 18.30 – 19.30, îl puteţi întâlni pe cunoscutul autor şi specialist în istorie antică Valerio Massimo Manfredi.

Vă aşteptăm cu drag.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

[…] Polirom Cartea Romaneasca Curtea Veche ALL Nemira Herald Hardcover & Paperback Tritonic […]

[…] Mai multe detalii despre programul editurii ALL aici. […]

[…] şi, nu fiţi supăraţi, Simon Toyne va fi în România între 23 şi 27 noiembrie, în perioada Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus. Puteţi vorbi cu el şi lua […]

[…] voi, cititorii noştri dragi, aducem luna cadourilor mai aproape. La Târgul de Carte Gaudeamus, ce începe mâine la Romexpo, de joi până duminică avem cadouri pentru fiecare carte […]

Introducere la un originism literar“ cunoaşte versiuni

[…] Programul Lansarilor la diferitele edituri din tara: Editura Humanitas- Click Aici Editura All- Click Aici Editura Curtea Veche- Click Aici Editura Polirom- Click Aici Editura Tritonic- Click Aici Editura […]

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate