Ideile încă gingaşe ale lui Paul Zarifopol

Paul Zarifopol - Din registrul ideilor gingaşeCând citim titlul cărţii Din registrul ideilor gingaşe de Paul Zarifopol am putea avea reflexul de a fixa sensul lui “gingaş” între plăpând şi delicat sau precar şi nesigur. Cu toate acestea, ideile din cele nouă eseuri selectate pentru colecţia In nuce sunt pline de vigoare, vitalitate şi, mai ales, de ironie tăioasă.

Abrupt sau năzuros, Paul Zarifopol alcătuieşte şi descrie tipologii umane şi morale. Lupa sa se concentrează în principal pe conduitele omului politic şi intelectualului, primul fiind lacom, pervertit, imatur şi arogant, celălalt – stângaci, inutil şi monstruos, atunci când încearcă să treacă în sfera practică.

Pentru Paul Zarifopol politica “este însăşi perpetuarea barbariei”, iar politicianul “nu are altă voinţă şi alte voluptăţi decât cele ale primitivului care ţopăie în jurul ospăţului asigurat sau al duşmanului prins”. Mai mult, “voinţa politică este, în fond, neaccesibilă judecăţii consecvente; fiindcă grupul politic şi creatura lui n-au memorie exactă, nici răspundere, şi toată structura vieţii politice este astfel încât individul politic e dispensat şi apărat de răspundere şi de memorie”.


Mai mult

Oksa Pollock, fetiţa plină de magie

Oksa PollockDupă o zi epuizantă, într-o şcoală nouă dintr-un oraş nou, Oksa Pollock, o fetiţă de aproape 13 ani, se întinse în pat. Însă, în loc să adoarmă, gândindu-se cum dăduse chix din prima zi de şcoală, Oksa Pollock îi dădu foc lui Poupette, păpuşa preferată din copilărie. Dar nu aşa cum ar face-o un alt copil neastâmpărat, cu o cutie de chibrituri, ci cu…puterea minţii. Păpuşa s-a ridicat în aer iar părul ei electrizat a luat foc, sub privirile îngrozite şi totodată încântate ale fetiţei.

Dimineaţa, păpuşa cheală şi pe jumătate carbonizată ce zăcea pe birou era dovada că evenimentele din seara precedentă erau departe de a fi doar o festă jucată de imaginaţie. Ele chiar avuseseră loc.

Acolo, în noua ei cameră din Londra, unde lucrurile încă aşteptau să fie despachetate, Oksa Pollock şi-a exersat pentru prima dată puterile abia descoperite. Hainele frumos aranjate pe spătarul scaunului au zburat prin aer, iar creioanele din borcănaşul de pe birou s-au înfipt în tavan precum nişte cuie groase. Impulsivă, Oksa nu s-a dat în lături de a-şi folosi forţa şi la şcoală, unde îl trânteşte pe Ostrogotul ce o supărase de peretele din baie.


Mai mult

Începutul şi sfârşitul lui Kant. Între instinct şi fericire veşnică

Immanuel Kant - Începutul şi SfârşitulVolumul “Începutul şi sfârşitul” apărut în colecţia In nuce reuneşte două dintre eseurile mai puţin cunoscute ale lui Immanuel Kant Presupusul început al istoriei omenirii, scris în 1786, şi Sfârşitul tuturor lucrurilor, terminat în 1794.

În cele două eseuri, scrise în oglindă, filosoful german se joacă de-a alfa şi omega, unde alfa, începutul este reprezentat de instinct, iar omega, sfârşitul este fericirea pură.

Începutul” analizează evoluţia naturii şi dorinţelor umane ca bază a formării relaţiilor sociale, comunităţilor şi, mai târziu, statelor. Primul ghid al omului primitiv a fost instinctul, pe care Kant îl numeşte “vocea lui Dumnezeu de care ascultă toate animalele”. În momentul în care omul a început să îşi creeze dorinţe, el a început să raţioneze şi deci să facă alegeri. Iar odată ce a făcut prima alegere, bună sau rea, el a făcut primul pas spre ieşirea din sclavia instinctelor. Această libertate produce mai departe bogăţie, iar bogăţia produce războiul – “cel mai mare rău care apasă asupra unul popor civilizat”.

Mai mult

Bogăţia dintr-o nucă. Adam Smith

Avuția Națiunilor de Adam SmithO nucă are o valoare energetică de aproape 200 de kilocalorii, însă miezul tratatului “O cercetare asupra naţiunilor şi cauzelor avuţiei naţiunilor“ pus de noi în “Avuţia naţiunilor” din colecţia In nuce a hrănit generaţii întregi de gânditori politici şi economici.

Filosoful scoţian Adam Smith şi-a căpătat prin această carte – dar nu numai, renumele de “părinte” al gândirii economice moderne. Publicată în 1776, “Avuţia naţiunilor” conţine idei după care se ghidează şi astăzi marile economii mondiale.

Conceptul pentru care este Adam Smith extrem de cunoscut este cel al “mâinii invizibile”, enunţat pentru prima dată de autor în The Theory of Moral Sentiments şi reiterat în “Avuţia naţiunilor”. “Mâna invizibilă” a lui Smith a fost iniţial o simplă metaforă, teoretizată ulterior de Nozick şi preluată de alţi mari filosofi.


Mai mult

Minunile lui Dumnezeu au voie să existe? „Enciclopedia Gale a Fenomenelor Neobişnuite şi Inexplicabile”, de Brad E. Steiger şi Sherry Hansen Steiger

Enciclopedia Gale a Fenomenelor Neobişnuite şi InexplicabileÎn aripa dreaptă a bisericii Santa Maria din Amaseno, Italia, se află, într-o sticluţă, sângele Sfântului Lorenzo. Deşi acesta a fost ars de viu, o parte din sângele său a fost adunat şi păstrat. În fiecare an, la aniversarea martiriului său, sticluţa este adusă lângă altar şi încuiată într-o raclă de sticlă. În văzul tuturor celor prezenţi sângele coagulat acum multe secole se transformă în lichid.

Pentru credincioşi, lichefierea sângelui este o mărturie a existenţei miracolelor divine. Pentru cercetători, în schimb, procesul se numeşte „tixotropie” – acţiune prin care anumite geluri se lichefiază când sunt agitate şi devin solide când sunt lăsate nemişcate.

Mânuirea flaconului de către preot în timpul ceremoniei religioase, căldura palmelor umane sau a lumânărilor din altar pot fi precondiţii ale „miracolului”. Pe de altă parte, alţi oameni de ştiinţă spun că este imposibil ca în sticluţă să fie sânge uman şi sugerează că relicvele sunt un amestec de grăsimi sau ceară şi o vopsea roşie, solubilă în ulei.
Mai mult

Bine v-am găsit!

ALL CafeCafeaua este, pentru mulţi dintre noi, momentul de linişte. Poate singurul al zilei. În care suntem noi cu noi, evadaţi pentru câteva minute din iureşul cotidian. În care ne punem gândurile în ordine şi suprimăm orice conexiune cu faxul ce trebuie trimis, cu prezentarea ce trebuie susţinută sau copiii ce trebuie pregătiţi şi duşi la şcoală.

Cofeina ajunge în sânge şi mai apoi la creier. Treptat, senzaţia de somn începe să dispară, iar corpul nostru devine mai energic. Şi nu ar fi perfect dacă am avea un stimulent asemănător şi pentru minte? Un drog uşor care să ne mişte şi mai mult rotiţele şi care să ne propulseze într-o cafenea din New York, unde un tânăr îşi aşteaptă iubita, pe stăzile Moscovei, unde, după dezgheţ, apar ghioceii sau într-o cameră din Evul Mediu, printre ideile lui Galileo Galilei.

Cu ALL Cafe vrem sa vă aducem un moment pentru trup şi spirit. Recomandări de lectură, evenimente culturale, noutăţi editoriale şi întâlniri cu scriitori români şi internaţionali, toate la o cafea virtuală – dar pe care suntem pregătiţi să o bem cu voi şi în offline. Haideţi să avem un moment de linişte împreună, să bem cafeaua cu cele mai frumoase cărţi de la ALL.

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate