Am ales ambasadorii de brand Strada Ficţiunii

Strada FicţiuniiOpt bloggeriţe, pasionate de frumos şi lectură, vor fi în următorul an ambasadoarele colecţiei Strada Ficţiunii a Editurii ALLFA.

Oana Kovacs (Timişoara), Andreea Burlacu (Bucureşti), Nina Costea (Bucureşti), Roxana Precu (Bucureşti), Diana Borca (Constanţa), Claudia Tocilă (Bucureşti), Simona Criste (Cluj) şi Kadia Yusupova (Elveţia) vor promova în online lectura şi cărţile colecţiei.

“Sunt bucuros că Grupul Editorial ALL este primul care lansează în lumea editorială românească acest concept de ambasador de brand pentru zona de online. Bloggerii care au acceptat să fie ambasadorii noştri sunt persoane respectate, pasionate de lectură şi foarte legate de apariţiile editoriale din România. De aceea, părerile lor vor fi extrem de importante în construcţia colecţiilor şi cărţilor pe care le vom edita.

Această acţiune se înscrie perfect în strategia noastră din ultimii ani prin care încercăm să facem Grupul Editorial ALL să aparţină cititorilor lui. Le mulţumesc ambasadorilor noştri de brand şi sunt entuziasmat că sunt alături de noi”, a declarat Mario Demezzo, CEO Grupul Editorial ALL.

De ce susţin Strada Ficţiunii

Claudia TocilăClaudia Tocilă, claudiatocila.ro

“Cărţile sunt pentru mine o evadare, iar atunci când citesc beletristică sunt însăşi eroul sau eroina cărţii. Trăiesc odată cu cei din carte, în jurul meu se redesenează decorul – sunt în conac, în biserici, în război, în săli de bal.

A citi e ca şi cum ai visa cu ochii deschişi prin cuvinte. Sunt onorată că sunt printre ambasadorii Străzii Ficţiunii, strada care poartă cititorii spre poveşti minunate.”

Nina CosteaNina Costea, toane.ro

“Pe vremea când încă nu ştiam ce meserie voi avea, visam să fiu cititor. Am crescut fără bibliotecă şi poate de aceea am acum senzaţia că aş putea trăi doar citind. Eram, desigur, doar un copil care mergea de două ori pe săptămână la bibliotecă şi spera să aibă într-o zi biblioteca lui. Una în care cărţile să intre numai după ce erau citite. Azi am o bibliotecă mare cu care mă mândresc. Aş vrea ca în fiecare casă să existe măcar un raft pentru cărţi şi sper ca prin recomandările mele acesta să fie plin cu cărţi de calitate.”

Oana KovacsOana Kovacs, oanakovacs.com

“Cred că n-am ales eu ”jobul” de Ambasador de Brand, ci el pe mine. Şi a venit aşa natural, cum se-ntâmplă toate într-o relaţie frumoasă. Credeam că doar mie îmi plac cărţile, dar s-a dovedit că şi ele mă plac pe mine, sentiment foarte plăcut, de altfel! :)”

 

Roxana PrecuRoxana Precu, roxanaprecu.ro

“Ma bucură foarte tare sa fiu ambasadorul Stăzii Ficţiunii, pentru că cei de la Grupul Editorial ALL îmi sunt prieteni de mulţi ani, am colaborat în repetate rânduri şi îi admir foarte tare pentru tot ceea ce fac. Implicarea lor în social media şi toate proiectele pe care le-au realizat arată atât înţelegerea nevoilor cititorilor lor cât mai ales dorinţa de a promova lectura într-un fel frumos şi deosebit. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor lor şi să reprezint cum se cuvine brandul ALL.”

Simona CristeSimona Criste, simonacriste.wordpress.com

“Cred că momentul apariţiei “Sanctus” şi venirea lui Simon Toyne în Romania mi-a fixat foarte clar în minte brandul Strada Ficţiunii. Am descoperit apoi alte cărţi pe care le recomandam cu fiecare ocazie prietenilor dar şi persoanelor de prin librării pe care le vedeam nehotărâte în alegerea unei cărţi. Îmi place să descopăr recenzii pe bloguri la cărţile din această colecţie sau să scriu la rândul meu despre ce cărţi bune mai apar pe Strada Ficţiunii.”

Diana BorcaDiana Borca, tarameainventata.net

“Iniţiativele de promovare a lecturii sunt foarte aproape de sufletul meu astfel încât, atunci când am primit această invitaţie de a promova ceea ce este de fapt o campanie pro lectură am fost mai mult decât încântată. Cred cu tărie că lectura este importantă şi ar trebui susţinută şi încurajată mai mult de către cei cu această pasiune pentru că puterea exemplului este mare. Strada Ficţiunii este un instrument util în acest sens pentru că include titluri variate, pentru toate gusturile şi pretenţiile. De aceea sunt ambasador Strada Ficţiunii şi le recomand întotdeauna cu drag şi încredere! :)”

Andreea BurlacuAndreea Burlacu, andreeaburlacu.ro

“Oportunitatea de a fi ambasadorul unei edituri este cea mai plăcută şi pătrunzătoare onoare pe care am avut-o vreodată. Simt că Editura ALLFA mă readuce cărţilor şi-mi readuce cărţile în viaţă într-un mod mult mai intens.”

 

Kadia YusupovaKadia Yusupova, kadiasfood.wordpress.com

“Viaţa mea se învârte în jurul cărţilor, mi-am ales o meserie care dezvoltă idei şi adaugă capitole noi în cărţile existente. Timpul liber mi-l petrec în lumea virtuală descrisă în cărţile de beletristică, iar în vacanţe merg să văd acele locuri despre care am citit şi pe care vreau să le percep cu toate simţurile mele. Îmi place să vorbesc despre cărţi aşa cum le-am înţeles şi le-am simţit eu, prin prisma intelectului şi experienţelor mele şi mai ales îmi plac discuţiile ce pornesc de la o idee sau mai multe din lecturile mele. Aceasta este motivaţia mea ca ambasador de brand Strada Ficţiunii: să descopăr cărţi noi, pe care să le îndrăgesc şi să le fac cunoscute cât mai multor persoane.”

Lasă un răspuns la Ela Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Succes fetelor si felicitari. 🙂

Va „invidiez” putin…
Zambete.. bucurii.. minuni…ingeri…si lectura placuta… 🙂

Felicitari si multe aventuri frumoase pe Strada Fictiunii!

Succes fetelor si urmaresc, in online, activitatea voastra.

Felicitari, fetelor!!!

[…] cu alte 7 fete frumoase şi deştepte am fost aleasă ambasadoare de brand pentru colecţia Strada Ficţiunii a Editurii ALL. Rămâneţi prin zonă pentru recenzii şi concursuri în cadrul cărora puteţi […]

[…] intoarsa din vacanta, iata ca am plecat din nou la drum. Unul plin de aventuri si personaje dubioase ce-si fac veacul pe Strada Fictiunii, unde m-am decis […]

[…] 7 fete minunateeeeeeeee. Nu va zic cine, sa nu stric surpriza si sa nu fur chiar asa munca altora. Vedeti pe blogul […]

[…] idei bune de vreo jumate de an asa!).  De data aceasta au lansat un concept simpatic, acela de ambasador de brand si cu mare drag va impartasesc ca sunt si eu printre cele 8 ambasadoare ale colectiei lor Strada […]

[…] pentru latura culturală a acestui blog. Mi s-a făcut o mare onoare prin invitația de a deveni ambasador de brand al Străzii Ficțiunii alături de mai multe domnițe pe care eu le apreciez foarte mult. Așadar vă dați seama ce […]

[…] Popa, care ne încântă cu articole de calitate pe raluxa.ro, se alătură celor opt bloggeriţe ambasadoare de brand Strada […]

[…] cuvintele şi plăcerea lecturii un semn de carte personalizat şi recomandat de una dintre Ambasadoarele de Brand Strada Fictiunii. Da, voi avea şi eu cel puţin două astfel de semne (detalii în curând), dar astăzi ofer la […]

[…] de brand Strada Fictiunii. Le multumesc celor de la Editura All pentru aceasta onoare si salut echipa careia m-am […]

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate