Alina Nedelea: "Nu mi-am povestit viaţa pentru persoanele ipocrite."

Alina NedeleaRomanul autobiografic al actriţei Alina Nedelea, Şoseaua Căţelu 42, s-a bucurat de un succes foarte mare în rândul publicului (în special cel feminin), aşa că am stat de vorbă cu Alina via e-mail.

ALLCafe: Romanul tău autobiografic, Şoseaua Căţelu 42, este foarte bine primit de publicul din România. Te aşteptai să aibă un asemenea succes?

Alina Nedelea: Nu. Dar mă aşteptam la unul major. Face parte din felul meu de-a fi. Să ţintesc sus de tot. De-aia nici nu mă uit în oglindă sau în monitor când joc o scenă. Ce-aş vedea m-ar dezamăgi profund. În oglindă mă aştept s-o văd pe Angelina Jolie, iar pe monitor, pe Meryl Streep. Impresia bună pe care o am despre mine nu corespunde cu realitatea… Niciodată. Of!

ALLCafe: Cum a fost întâlnirea cu publicul român?

Alina Nedelea: De neuitat! Datorită lui mi-am dat seama că sunt mândră că sunt româncă. Pur şi simplu.

ALLCafe: Dincolo de toate laudele primite, există însă şi persoane care te judecă, îţi condamnă alegerile din trecut şi spun că ai ales calea „uşoară”. Ce le răspunzi?

Alina Nedelea: Nu le răspund. Ar fi şi culmea. Nu mi-am povestit viaţa pentru persoanele ipocrite. Nici pentru cele care se scandalizează atât de uşor. Nu mă interesează ce gândesc femeile sau bărbaţii care se aşază cu poponeaţa pe catedră şi dau lecţii de viaţă gesticulând nervos cu bagheta de dirijor. Doar pentru că anumite persoane îşi agită isteric mâinile încolo şi-ncoace nu înseamnă că sunt dirijori de orchestră…

ALLCafe: Pentru cine ai scris cartea? Pentru tine, pentru a face pace cu trecutul sau pentru noi, ca să învăţăm din greşelile tale?

Alina Nedelea: Dacă îţi zic, n-o să mă crezi. Pentru criticii literari. Dar m-am grăbit. Şi am greşit. Aşteptam cu ardoare să fiu masacrată de unul dintre ei. (Sunt masochistă, mă stimulează enorm criticile persoanelor competente – şi recunoscute ca atare –, nu premiile acestora.) Nu mi-au făcut plăcerea asta. Soţul meu mi-a explicat de ce. „Criticii literari, de artă sau de filme sunt ca nişte vânători profesionişti, nevastă. Însă arma lor nu e puşca, ci stiloul. Ai văzut vreun vânător experimentat care să împuşte un pui căzut din cuib? Nu. S-ar simţi frustraţi. Deci n-o s-o facă în veci. Aşteaptă prada cea mai dificilă. Cerbul cel mai puternic, iute ca săgeata, sau vulturul cel mai agil. Nu se uită la puiuţi. Nu e etic. Cazzo. Şi au dreptate!“

ALLCafe: Cartea este 100% realitate sau ai pus în ea şi ficţiune?

Alina Nedelea: Ficţiune – deloc. Nu sunt talentată la inventat. Am scris cea mai uşoară carte care se poate scrie. Am povestit ce mi s-a întâmplat, şi atât. Recunosc că am exagerat pe alocuri (dar asta mi se întâmplă şi în viaţa de toate zilele) şi, în acelaşi timp, că am minimalizat anumite aspecte…

ALLCafe: Cât te-au costat alegerile din tinereţe şi cum te influenţează acum?

Alina Nedelea: Având în vedere că n-am apucat s-o joc pe mama la ruletă, că nu m-am ales cu vreo boală venerică, nici cu un glonţ în genunchi din cauza banilor împrumutaţi de la cămătari, fără să-i restitui, că n-am apucat să dorm nici măcar o singură noapte sub podurile Romei când m-a părăsit fostul soţ, cu datoriile lui până peste cap, că n-am avut nici un accident de maşină în perioada în care mă întorceam noaptea acasă beată-mangă, pe bicicleta pentru fetiţe, de roz-fosforescentă, pot să spun c-am avut un noroc chior!

N-am plătit scump, aş zice. Nu te pui cu norocul unora… Colac peste pupăză, am mai şi ajuns actriţă celebră în Italia, fără să fi terminat facultatea! Altele sunt consecinţele pe care le plătesc. Regretul infinit de a-i fi lăsat pe toţi cei care mă iubesc să stea ca pe ghimpi, să moară de îngrijorare pentru soarta mea în toată perioada aceea… Îmi pare nespus de rău. Sincer.

ALLCafe: Ce îi vei spune fetiţei tale, Eva? Nu ai menajat-o deloc, şi mă refer la afirmaţia ta – „Aşa cum bunică-mea nu a dorit-o pe mama, aşa cum mama nu m-a dorit pe mine, nici eu n-am vrut-o pe fiică-mea!”. Crezi că te va ierta?

Alina Nedelea: Eeeh, aici deschideţi un capitol… Încerc să fiu cât mai concisă. Ce înseamnă să ne menajăm copiii? Să ne lipim un rictus pe faţă, un soi de rânjet permanent, pentru că suntem mame, şi să ne transformăm instantaneu în Maica Tereza? Să-i ţinem la sute de kilometri distanţă de pericole? Să le îndopăm mintea cu fabule, stomacul – cu păpică bună şi să le umplem mânuţele de jucării?Ar fi frumos să putem face asta. Copilul te oboseşte, te solicită, te plictiseşte, te anulează, te provoacă, te pune la încercare zi de zi, şi… da! Îţi dă şi posibilitatea să te topeşti văzând cât e de dulce şi de iubitor. Ca după aceea s-o luăm de la capăt…

Celor care încă se scandalizează pentru că am recunoscut că Eva nu a fost dorită şi că m-a aruncat într-o profundă criză existenţială le răspund că pe mine mă scandalizează mămicile care îşi neagă cu desăvârşire ce le urlă mintea şi inima câteodată… Şi că, inevitabil, peste 15 ani rânjetul lor fals se va transforma într-un soi de tragedie greacă, iar mesajul acesteia va fi: ,,Mi-am sacrificat viaţa pentru tine, ţi-am clădit ca o disperată un castel de cristal, te-am apărat, te-am hrănit, te-am idolatrizat aşa cum nimeni n-a fost capabil s-o facă şi acu’ ai nesimţirea să-mi zici că nu mai ai nevoie de mine???“ În consecinţă, eu nu o menajez pe Eva. Dimpotrivă. Şi n-o supraveghez. Eu stau la doi paşi în spatele fetei mele. Pentru că deseori a supraveghea (în mentalitatea unora) înseamnă a CONTROLA şi, implicit, a-ţi transforma puiul într-o clonă a ta. Adio personalitate, adio libertate!

Eva mea n-o să moară traumatizată că n-a fost dorită. Va avea ocazia, încă de mică, să înveţe că pentru a fi iubită şi venerată nu e suficient să respiri şi să tragi pârţuri după ce-ai mâncat. Şi că, deseori, în viaţă rezultatul cel mai satisfăcător vine după o suită de probleme, complicaţii şi obstacole. Sinceri să fim, asta contează. Să ne respectăm unii pe alţii. Şi să fim dispuşi să muncim cot la cot zi şi noapte pentru a creşte armonios împreună. Dacă asta nu e iubire, atunci ce e?’

ALLCafe: Alte proiecte editoriale?…..

Alina Nedelea: Glumeşti? Nici prin cap nu-mi trece! Momentan…

Pe Alina Nedelea o găsiţi pe blogul personal alinanedela.blogspot.com şi, în fiecare marţi, pe LiterNet – unde scrie „Despre mine şi fiica mea. Despre viaţa noastră împreună. Sante Madri, sunteţi avertizate!”

Dacă aveţi întrebări pentru Alina Nedelea, le puteţi lăsa printr-un comentariu la acest post. Alina vă va răspunde în limita timpului disponibil.

Despre Alina Nedelea

Alina Nedelea a studiat actoria în Bucureşti şi a debutat în 1993, cu rolul principal din pelicula Chira Chiralina. De asemenea, a jucat în Asfalt Tango (1996), iar în prezent îşi desfăşoară cariera în Italia, interpretând atât roluri în lungmetraje, cât şi în seriale de televiziune. Printre peliculele din palmaresul ei se numără L’amico di famiglia (2006), Arrivederci amore, ciao (2006), Attacco allo stato (2006), Il sangue dei vinti (2008). Alina Nedelea a primit premiul Santa Marinella Film pentru pelicula Ma che ci faccio qui (2006), iar în 2008 i s-a acordat premiul Caravella per il cinema în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a galei Premio Cirri.

„Şoseaua Căţelu 42” a apărut la Editura ALLFA, divizia de literatură a Grupului Editorial ALL.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

[…] UPDATE: Cartea e adevarata, toate intamplarile sunt reale, iar Alina e minunata! Gasiti un interviu la fel de sincer cu si despre ea pe blogul editurii ALL. […]

[…] dat seama că trebuie să citesc cartea în timp ce citeam interviul cu autoarea, Alina Nedelea, pe blog-ul ALL. Cred că ni se întâmplă tuturor ca atunci când aflăm că o carte este inspirată dintr-o […]

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate