Adrian Voicu: “Aş merita şi eu o şansă să-mi fie citite cărţile şi abia pe urmă să mă judece lumea”

Am stat mai bine de un ceas la o cafea cu Adrian Voicu, autorul romanului „Nepovestitele trăiri ale templierilor români„. Aveți mai jos ce am vorbit, în format video sau text.

ALL Café: Până la urmă trăirile templierilor români au fost povestite. Spune-ne, cum ai dat de urma templierilor?

Adrian Voicu: Destul de greu. Mai precis, ei au dat de urma mea. Am fost şi sunt pasionat de istoria lor şi îmi place istoria medievală. Iar eu i-am văzut pe templieri, în ciuda zvonurilor şi a izvoarelor lor, ca pe nişte cavaleri desăvârşiţi, care credeau în onoare, camaraderie. Iar, onoarea şi prietenia sunt principalele direcţii după care se ghidează ei în carte. Ei se ajută unul pe altul, sunt loiali ordinului şi maestrului De Molay. Până la urmă, ei se întorc în ţară şi, dovada faptului că sângele apă nu se face, intră în slujba Voievodului Basarab şi îl ajută să câştige bătălia de la Posada.

ALL Café: Cum ai născocit numele personajelor?

Adrian Voicu: Pe mine m-a ajutat foarte mult limba franceză. Am pornit de la franceză, de la renumitul de acuma Gell de Douche şi m-am ajutat de faptul că pe vremurile acelea toţi aveau acest nume Cavalerul de nu ştiu ce, atunci mi-a fost destul de uşor să iau cuvinte din franceză care sună teribil de bine în română, ulterior făcând aşa şi cum numele arăbeşti, turceşti, cu tătarii, chiar şi cu ungurii.

Cineva îmi reproşa la un moment dat, o foarte bună prietenă care a citit manuscrisul, că sunt prea multe personaje, ori eu nu puteam să renunţ la atât de multe personaje pentru că numele erau prea savuroase ca să le las deoparte.

“Eu nu pot să scriu decât dacă sunt fericit”

ALL Café: Spune-ne despre munca brută a romanului, cât ţi-a luat să-l scrii, să-l pui cap la cap?

Adrian Voicu: Câteva luni, probabil mai mult de jumătate de an, dar asta s-a întâmplat şi datorită serviciului, pentru că poţi să scrii doar în momentul în care ai o stare, nu când ai probleme de serviciu sau când te supără cineva, atunci ziua aia s-a născut moartă. Eu nu pot să scriu decât dacă sunt fericit.

A durat atât din cauza acestor probleme care apar în viaţa de zi cu zi, plouă, vine soacra pe la tine, se sparge un ou şi trebuie să dai cu mopul…tot felul de lucruri, care te scot din starea aceea, nu poţi să scrii tot timpul.

Dar i-am scris cu mare, mare pasiune, cu mare dragoste, cu sufletul i-am scris, probabil că se şi vede din carte că tare mult ţin la ei şi tare mult îi iubesc.

ALL Café: Care a fost cea mai grea parte?

Adrian Voicu: Cea mai grea parte a fost când Viorel (nr. red. Viorel Zaicu, redactorul cărţii) îmi spunea: vezi că aici ăştia intră pe uşă prea repede, mai pune-i să facă ceva, mai adă-le un cal în cadru, mai trimite-l pe ăsta să pască şi tot aşa.

Pentru că nu pot să scriu la comandă, mi-e greu să scriu la comandă, am scris aşa cum am simţit şi mi-a fost destul de greu să mă întorc şi să mă apuc să-i pun să facă altceva. Dar cu Viorel Zaicu totul a fost foarte uşor pentru că mi-a dat foarte multă libertate de acţiune şi cred că ne-am şi potrivit la gusturi. Cred că asta a fost cea mai grea parte, să intri pe urmă şi să răspunzi cerinţelor redactorului, pentru că, până la urmă, el ştie ce este aceea o carte.

“Domnule, nu ştiu cine eşti, nu pot să-ţi iau cartea”

ALL Café: De ce anume se loveşte un tânăr scriitor în România? Sau spune-ne de ce te-ai lovit tu.

Adrian Voicu: Cred că de neîncrederea oamenilor, asta a fost prima şi cea mai dureroasă. Nu toată lumea are încredere – până la urmă, sunt un necunoscut. Am trăit-o şi în lansările pe care le-am avut, de câteva ori, spunându-mi-se că “domnule, eu nu am încredere în autorii români, nu-ţi cumpăr cartea pentru că nu am încredere în autorii români, mai ales în cei contemporani”.

Şi ar mai fi, însă s-au şters toate, pentru că Nepovestitele trăiri ale templierilor români este a treia mea carte, primele două deja s-au epuizat. Atunci au fost nişte probleme interesante, cele mai multe se leagă de nepopularizare, distribuţie, etc.

Dar cea mai mare greutate este că nu te cunoaşte lumea şi nu are încredere în tine; neauzind de tine, automat nu-ţi ia nici cartea. Am întâlnit această neîncredere şi la Bookfest: “Domnule, nu ştiu cine eşti, nu pot să-ţi iau cartea”. „Dă-mi o şansă, deschide, citeşte trei pagini din cartea asta”. „Nu, nu ştiu cine eşti, nu pot să-ţi iau cartea, eu iau numai autori consacraţi”. Sper să trăiesc destul de mult astfel încât să fiu considerat un autor consacrat.

ALL Café: Pentru cine scrie Adrian Voicu?

Adrian Voicu: Am înţeles că şi fiicei mele, Ioana, de 13 ani, îi place cum scriu, deci cred că pentru toată lumea. Nu mai zic că şi tatălui meu, care are vreo 70 de ani. Iar cei care sunt leat cu mine şi cei mai tineri chiar gustă scriiturile mele, pentru că scriu de plăcere, pentru plăcerea mea şi, nu în ultimul rând, pentru plăcerea celorlalţi. Pentru că vreau să se simtă lumea bine. Aşa cum mă simt eu în momentul când scriu, aşa vreau să se simtă şi cel care citeşte, să uite, să se transpună exact în scriitura mea, să râdă, să se simtă bine, să fie o pertrece perpetură.

ALL Café: Cine e Adrian Voicu atunci când nu e scriitor? Ce face, cu ce se ocupă.

Adrian Voicu: Sunt inginer de aviaţie şi mă ocup cu reparatul avioanelor.

ALL Café: E o trecere abruptă de la politehnică la literatură…

Adrian Voicu: Mai sunt exemple de ingineri care scriu. Numai prin Uniunea Scriitorilor, daca ne uitam, mai găsim câţiva ingineri. Doamne ajută, ne-a înzestrat şi pe noi natura cu sensibilitate, că ştiţi ce se spunea despre ingineri: că sunt inteligenţi, dar nu ştiu să se exprime. Ei, câţiva dintre noi, iată, mai reuşesc să şi aştearnă pe hârtie câte ceva.

Eu m-am apucat de scris de mic copil, dar nu mi-am pus scrisul acesta pe hârtie decât acum şase, şapte ani, când mergeam la adunările clubului Daewoo, unde făceam cronici de întâlniri. Colegii mei abia aşteptau a doua zi să afle ce n-au făcut în seara precedentă, pentru că nimic nu corespundea cu realitatea. Aşa s-a născut prima carte, am scris cartea aceea pentru ei. Este o carte inedită, pentru că nu s-a scris aşa ceva, o carte dedicată unui club auto. După care am scris-o pe-a doua, în deplasările mele cu serviciul. Şi iată acum au apărut minunaţii templieri, de care eu sunt îndrăgostit, imi plac foarte tare şi sper să placă şi publicului, din ce în ce mai mult.

ALL Café: Ce urmează?

Adrian Voicu: Sper să se editeze cea de-a doua mea carte “Între două decolări”, pentru că a plăcut la multă lume şi nu a avut parte, cred eu – fără să fiu acuzat de lipsă de modestie – de promovarea pe care o merita. Este o carte care explodează de umor şi de situaţii. Şi, dacă vrea Dumnezeu, dacă vrea sfânta editură, să mai continuăm cu templierii, nu ştiu…oricum eu mai am două manuscrise terminate.

ALL Café: În curând pleci în turneu cu templierii.

Adrian Voicu: Da, începând de săptămâna viitoare. Pe 7 iunie o să avem lansări la Ploieşti, Braşov, pe 8 la Alba şi la Sibiu, pe 9 la Cluj şi la Târgu Mureş. După care ne întoarcem în Bucureşti şi urmează pe 15 iunie la Craiova, Slatina şi Piteşti. Pe 24 iunie mergem la Constanţa şi pe 6 iulie la Buzău.

“Aş merita şi eu o şansă să-mi fie citite cărţile şi abia pe urmă să mă judece lumea, nu să-mi pună direct eticheta <nu te cunosc, nu te citesc>”

ALL Café: Un mesaj de final?

Adrian Voicu: Mi-aş dori ca cititorilor să le placă scriitura mea, să le placă tot atât de mult cum mi-a plăcut mie să o scriu. Faptul că o editura ca ALL a decis să mă publice mi-a dat foarte multă încredere în mine şi cred că merit să fiu puţin mai mult cunoscut decât în cercul meu de prieteni.

Şi nu vreau neapărat să devin eu celebru şi bogat, dar cred că aş merita şi eu o şansă să-mi fie citite cărţile şi abia pe urmă să mă judece lumea, nu să-mi pună direct eticheta “nu te cunosc, nu te citesc”. Cred că e un mare păcat, aşa cred.

Iar celor care au încredere în mine, în spusele mele şi-n recomandările mele, le doresc să fie foarte drastici cu mine, “băi, ai spus că respectivul roman ne va face să uităm şi de serviciu şi de şeful ăla nebun şi de nu mai ştiu eu cine, şi nu ne-a făcut”. Ei, atunci îmi cer scuze şi toate nemulţumirile se transformă în bere, în prăjituri, în vin…depinde de preferinţele fiecăruia.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Mariana -Gabriela Vladut,

De cand editurile sunt, marea lor majoritate, doar afaceri, sansele ca un necunoscut sa publice ceva au scazut …traim cu speranta ca si aici se va schimba ceva si vom putea citi si lucruri noi,de la autori noi.

[…] jos aveţi transcrierea integrală a interviului preluată de la ALL Café. ALL Café: Până la urmă trăirile templierilor români au fost povestite. Spune-ne, cum ai dat […]

[…] Un inteviu proaspăt cu autorul găsiţi pe blogul editurii All. […]

[…] Adrian Voicu (autor), Mario Demezzo (vicepreşedinte Grup Editorial ALL) şi Ciprian Constantin (Director de vânzări Grup Editorial ALL) au poposit prima dată la Ploieşti, în Diverta Omnia, unde au fost cald întâmpinaţi de Nicolae Boaru, directorul Bilbiotecii Judeţene. S-a vorbit frumos, s-a râs şi s-au împărţit autografe celor adunaţi în număr mare să asculte. […]

[…] Demezzo și Ciprian Constantin, împreună cu invitatul special – Andrei Gheorghe, au lansat Nepovestitele trăiri ale templierilor români și la mare, la Constanța. Drumul până acolo nu a fost însă lipsit de peripeții. Mai jos […]

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate