20/50 = 13/14

Nu-i aşa că pare un mister din partea a doua a trilogiei lui Simon Toyne? Ştiu că trebuie explicat titlul şi o voi face mai jos.

Să ai o afacere de orice fel în România, care să împlinească 20 de ani înseamnă mult. În Germania, de exemplu, există companii cu istoric care se întinde pe secole, afaceri de familie care au început şi au rămas în continuare în familie, sute de ani. Fiecare generaţie îşi asumă responsabilitatea de a păstra, dezvolta şi a da mai departe afacerea respectivă.

Este despre mândrie, despre rădăcini, trecut, tradiţii. Sigur că fiecare afacere, de familie sau nu, îşi doreşte profit, îşi doreşte să se dezvolte şi să inoveze. Dar toate acestea sunt aspecte mai mici, care sunt în slujba scopului mai mare: să păstreze şi să facă istorie.

În România, în contextul actual, o afacere de familie de 20 de ani este un lucru remarcabil.

Noi am reuşit! Şi vrem să împărtăşim această bucurie cu voi! Acum 20 de ani, pe 19 decembrie 1991 lua naştere Editura ALL. Cu cine am putea împărtăşi mai bine această bucurie decât cu voi, cu cititorii noştri, cei care ne-aţi susţinut, ne-aţi ajutat să ne clădim un brand şi ne-aţi ajutat să ajungem aici: una dintre cele mai iubite şi respectate edituri din România. Vă mulţumim şi vă suntem recunoscători!

Pentru voi muncim să facem cărţi bune şi frumoase. De cele mai multe ori am reuşit, alteori ne-aţi amendat când nu am fost la înălţimea standardelor voastre (cu care, la drept vorbind, tot noi v-am obişnuit ;)).

La aniversarea celor 20 de ani, avem un cadou pentru voi… este felul nostru de a vă mulţumi. 19 decembrie este ziua în care vă aşteptăm în casa noastră, pe www.all.ro, cu 50% reducere la orice carte! Aşa că daţi vestea mai departe!

50% la toate cărţile pe all.ro. De ziua noastră, pe 19 decembrie!

De ce 20/50 = 13/14? Unii poate ştiţi deja: Andrei Gheorghe este ambasadorul nostru de brand. El s-a uitat la cărţile noastre, la munca noastră şi a decis că suntem cum îi place lui. Andrei este aşa cum sunt cărţile noastre: deştepte, trendy, arogante.

Vă amintiţi 13/14 cu Andrei Gheorghe? Stăteam şi ascultam, uneori îi înjuram pe cei care intrau în direct, alteori eram de acord cu ei şi credeam că “bă, şi Gheorghe ăsta exagerează… serios”… alteori eram fascinaţi de ideile lui Gheorghe sau de vocea lui inconfundabilă. Lucrurile sunau altfel spuse de el…. 13/14 era ora noastră de rebeliune….

Haideţi să simţiţi aceeaşi euforie pe 19 decembrie, pe site-ul www.all.ro

*Reducerea de 50% nu se cumulează cu altele existente pe site.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

50% reducere pentru absolt orice carte?

Oana, da, la orice carte 🙂

Buna seara,

Felicitari pentru cei 20 de ani si multi inainte !

50% reducere si pentru cartile Helen Exley ?

Adina

Chiar si la cele care au deja o reducere?

[…] Daca mai aveti alte recomandari, le astept in comentarii. Detalii mai gasiti si pe blogul editurii. […]

si la Istoria Rusiei si Istoria Arabilor
?

@Adina, mulţumim mult! Da, şi la Helen Exley!
@Octavia, cum scrie în regulamentele noastre, reducerile nu se cumulează, acum sunt puţine cărţi care au deja o reducere.
@Ion, da http://goo.gl/rnqRB, http://goo.gl/OXrw9

[…] Io zic că așa se sărbătoresc 20 de ani de prezență pe piața de carte din România, cu reducere de 50% la orice carte de pe […]

Cartile se pot ridica de la sediul dumneavoastra?

Ion, da, însă cum nu avem depozitul aici durează puţin, nu poţi veni în aceeaşi zi să ridici comanda

Frumos! La multi ani!

Foarte interesanta gaselnita. Felicitari echiperi!

Mulţumim mult, Răzvan!

la multi ani!
vreau sa plasez o comanda dar nu stiu cum sa obtin cuponul de reducere….fara acesta nu pot plasa comanda. unde pot gasi un cupon?

La multi ani pentru cei 20 de ani, o varsta foarte frumoasa! Si pentru ca ne aflam la sfarsit de an va urez Sarbatori fericite si un 2012 plin de realizari! Sunt un cititor vechi al cartilor dvs. iar 2011 a insemnat o surpriza foarte placuta in ceea ce priveste aparitiile editoriale.
Am si eu cateva propuneri, vi le voi transmite cu prima ocazie.

Denise, am rezolvat pe FB problema 🙂

Ionel, multumim mult pentru urari, ne bucuram ca in anul ce se pregateste de sfarsit am fost aproape de tine. Stai cu ochii pe noi, avem carti foarte frumoase in pregatire pentru 2012!
Cat despre propuneri, le asteptam cu drag. Gasesti mailul la Contact.

La multi ani!
Pe site aveti inca banner-ul legat de reducerile de 50
%, mai sunt valabile si astazi?

Am cumparat cu mare placere primul volum din ENCICLOPEDIA CULINARA, aveti deja planificata editarea volumului urmator?

Multumesc

Acum am vazut ca v-ati nascut in aceeasi zi ca si mine: 19 decembrie. La multi ani!
Am putea face asa, ca sa ne sarbatorim reciproc: eu cumpar in continuare carti de la All, iar All mi le ofera cu 50% reducere mereu… Ce ziceti?

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate