Cărţi ideale pentru cadouri

Cărţi cadouri de CrăciunCărţile nu au cum să lipsească de sub bradul de Crăciun (Suntem de acord cu aceasta, da?). Vă recomandăm câteva titluri cu care nu aveţi cum să daţi greş 😉

Prichindeii se vor bucura să primească de la Moş cubul Pixi. Acesta conţine cele 12 cărticele educative ale seriei. Seria Pixi este alcătuită din cărticele care se adresează copiilor între 3-7 ani. Cu desene atractive şi text pe înţelesul copiilor, cărticelele prezintă aventurile unui spiriduş, Pixi, şi ale prietenilor săi, animalele din pădure. Fiecare cărticică se încheie cu un joc care să-i ajute pe copii să-şi însuşească informaţiile importante.

Magia Crăciunului poate continua cu aventurile Oksei Pollock (Tărâmul invizibil – vol. 1, Pădurea rătăciţilor – vol. 2, Inima celor două lumi – vol. 3), o adolescentă ce descoperă într-o zi că are puteri supranaturale. Pe trupul ei apare o cicatrice cât se poate de stranie. Bunica Dragomira îi dezvăluie marele secret al originii lor: familia Pollock vine din Edefia, o lume invizibilă aflată în pericol, iar Oksa este ultima speranţă de salvare a acestui ţinut mirific.

,,O poveste magică absolut fermecătoare, despre puterea binelui. Puternică şi emoţionantă!”
L`Alsace


Mai mult

Nou pe Strada Ficţiunii: "Capătul cercului", de Tom Egeland

Capătul cercului

De câteva zile, pe Strada Ficţiunii a poposit Tom Egeland, unul dintre cei mai buni autori de thriller norvegieni (în 2009 a primit Premiul Riverton pentru cel mai bun thriller norvegian, romanul Lucifers Evangelium). Romanul Capătul cercului, scris în 2001, s-a bucurat de un succes internaţional, a fost tradus în aproape 20 de limbi.

Capătul cercului povesteşte despre o mănăstire medievală norvegiană ce ascunde o comoară arheologică senzaţională – o raclă de aur cu un manuscris vechi de două mii de ani. Arheologul Bjørn Beltø, un albinos cu un trecut plin de enigme, porneşte pe urmele acestei relicve, încercând să-i afle originile. Căutarea lui îl poartă din Norvegia până la Londra şi din Orientul Mijlociu până la castelul unui cruciat dintr-un sat franţuzesc. Astfel, Bjørn Beltø porneşte în aventura vieţii sale, făcând cunoştinţă cu membrii unei organizaţii secrete care pretind că sunt urmaşii străvechiului Ordin al Cavalerilor Ospitalieri, şi află secrete care ar putea schimba cursul istoriei lumii.


Mai mult

Cinci cărţi pe care trebuie să le citeşti. Marţi, 11 decembrie, toate cărţile au 50% reducere

Dacă nu ştiţi ce să (mai) puneţi în coşul de cumpărături, mâine, 11 decembrie, când toate cărţile de pe www.all.ro au 50% reducere, vedeţi propunerile noastre:

Cheia, de Simon Toyne1. Cheia, de Simon Toyne

Împreună cu Simon Toyne, vă propunem o întoarcere în Ruina, într-o nouă poveste plină de acţiune şi suspans. „Cheia”, continuarea bestsellerului Sanctus, se află în topul vânzărilor  noastre.

Doar mâine, 11 decembrie, o puteţi cumpăra cu 17,5 lei în loc de 35.

Capătul cercului2. Capătul cercului, de Tom Egeland

Tot din colecţia Strada Ficţiunii, vă recomandăm bestsellerul „Capătul cercului”, de Tom Egland, proaspăt sosit de la tipar.

„O poveste inteligent construită, cu un subiect controversat.“

Corriere della Séra

„Egeland merită tot succesul de care s-a bucurat. Capătul cercului este un thriller excelent, bine documentat, care te ţine cu sufletul la gură până la ultima pagină.“

Sondag


Mai mult

Lansare de carte în Cluj: "Alexandru Arşinel, de la Dolhasca…pe Calea Victoriei"

Lansare de carte Alexandru ArşinelMiercuri, 12 decembrie, ora 19:00, vă invităm în incinta Iulius Mall Cluj (atriumul principal) la o întâlnire cu actorul Alexandru Arşinel prilejuită de lansarea biografiei recent apărute: Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei. Maria Capelos într-o discuţie amicală cu Alexandru Arşinel.

Participă: Alexandru Arşinel, Irina Gaşpar (realizator radio şi tv) şi Claudiu Groza (critic de teatru).

Despre carte: Alexandru Arşinel destăinuie drumul parcurs din satul natal Dolhasca până pe Calea Victoriei. Citind amintirile sale sincere, veţi cunoaşte un om, nu numai un artist, care evocă trei „epoci” istorice prin care a trecut. Astfel, artistul este, prin amintirile evocate mai convingător decât orice carte de istorie. Este o biografie neştiută de nimeni.

Mai mult

Vă dăm întâlnire pe Şoseaua Căţelu 42. Cu Alina Nedelea, jurnalişti, bloggeri şi actori

Şoseaua Căţelu 42Joi, 13 decembrie, de la ora 18.30, ne întâlnim la o cafea cu actriţa Alina Nedelea pentru a discuta despre romanul său autobiografic Şoseaua Căţelu 42. La întâlnire vor participa jurnalişti, bloggeri şi actori.

Participarea la acest eveniment este pe bază de invitaţie. O puteţi solicita până miercuri, 12 decembrie, printr-un comentariu la acest post sau la adresa de e-mail loredana punct modoran at all punct ro. Numărul de locuri este limitat.

„S-ar putea spune că tot ce i se întâmplă este dramatic, uneori cumplit. Dar Alina Nedelea e o persoană solară, lipsită de patetism ieftin, care ia lucrurile aşa cum sunt. Ironică şi autoironică, de o infinită candoare pe care argoul nu numai că n-o acoperă, ci o pune, în mod paradoxal, în valoare, Alina trece prin evenimente incredibile, rămânând neatinsă, intactă lăuntric. Îşi trăieşte fireştile dureri cu discreţie şi graţie, întru totul fermecătoare.” – Nicolae Luca


Mai mult

Mario De Mezzo pentru Mediafax: "Nouă din zece copii învaţă după manuale vechi, iar 50% dintre ele sunt uzate moral"

Mario De MezzoManualele nu aduc voturi şi nimeni nu îşi asumă să facă o reformă adevărată în educaţie, iar aproximativ 90% copiii din România au ajuns să înveţe după manuale vechi, dintre care jumătate sunt şi uzate moral, a declarat agenţiei MEDIAFAX Mario De Mezzo, preşedintele Uniunii Editorilor din România şi CEO Grupul Editorial ALL.

„România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte consumul de carte. În orice statistică. Avem o valoare a cifrei de vânzări pe total carte, cu cărţile care apar cu ziare şi cu manuale, de circa 100 de milioane de euro. În Ungaria, piaţa de carte e de peste 300 de milioane de euro, în Polonia piaţa este de un miliard de euro, iar Germania are o piaţă de zece miliarde de euro. Manualele înseamnă cam patru milioane de euro pe an la noi, respectiv 4%, în timp ce în orice ţară civizilizată, vânzările de manuale reprezintă 30% din totalul pieţei de carte”, a spus De Mezzo.


Mai mult

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate