Suntem bucuroşi să anunţăm apariţia cărţii Istoria universală, un studiu cronologic amănunţit al existenţei omului pe pământ, de la originile sale şi până la evenimentele cele mai recente.
Lucrarea prezintă o serie de evenimente petrecute pe toate continentele (o atenţie aparte fiind acordată continetului american) pentru a facilita înţelegerea lumii extraoccidentale şi aşa-numitelor “culturi îndepărtate”.
“Istoria universală” este un excelent compendiu al evenimentelor şi realizărilor umane, expunând şi documentând reperele semnificative ale istoriei cunoscute şi acordând egală importanţă aspectelor politice, economice, culturale şi sociale ale acesteia.
Mai mult
Ce pregătim pentru Târgul de Carte Gaudeamus
Şi noi, ca voi toţi, abia aşteptăm Târgul de Carte Gaudeamus, ce va avea loc între 21 şi 25 noiembrie la Romexpo. Cum v-am obişnuit şi la ediţiile trecute 😛 pregătim pentru voi evenimente şi cărţi speciale.
Cu ajutorul Mariei Capelos, Alexandru Arşinel destăinuie publicului drumul parcurs din satul natal Dolhasca până pe Calea Victoriei. Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei sunt amintirile sale, prin care veţi cunoaşte un om, nu numai un artist.
Freamătul unui artist complex este surprins şi de Doina Papp în O poveste cu Horaţiu – o carte despre actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele, de la primele sale roluri şi până astăzi, când a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor.
Angajăm manipulant marfă
Responsabilităţi:
– efectuează operaţiuni de pregătire, manipulare şi descărcare-încărcare a cărţilor;
– respectă comenzile date, pe sortimente şi cantităţi;
– aranjează stocul de carte existent în depozit
Cerinţe:
– studii medii/absolvent;
– rezistentă/bună condiţie fizică;
– aptitudini de lucru în echipă
Mai mult
La mulţi ani, Majestate!
„Cu nestrămutată credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi de dorinţa de a munci, voi continua să slujesc poporul român, de care destinul meu este indisolubil legat.”
Regele Mihai I, 4 martie 1948
Dacă vreţi ştiţi mai multe despre Regele Mihai, vă recomandăm cartea Mihai I al României. Regele şi ţara, de Ivor Porter, apărută în 2011 în colecţia Coroana României.
„Cartea „Mihai I al României. Regele şi ţara” este o riguroasă prezentare a figurii regelui Mihai I, precum şi a istoriei României în perioada atât de dramatică a mijlocului şi a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX”, scrie Moise Florin pentru Bookiseala.
Mai mult
"Dracula, viaţa şi legenda", de Heiki Haumann
A trecut o jumătate de mileniu de la moartea lui Vlad Drăculea (supranumit Vlad Ţepeş), însă miturile născute în jurul său continuă să suscite fanteziile oamenilor. Nicio altă personalitate istorică nu a reuşit să aibă, de-a lungul istoriei, o umbră atât de sumbră şi îndelungată.
Figura domnitorului din Carpaţi a fost atât de mistificată de literatură şi de cinematografie, încât puţine sunt sursele din care putem afla informaţii bazate pe izvoarele istorice. Heiko Haumann, profesor emerit de istorie a Europei de Est, vine cu un volum – Dracula, viaţa şi legenda – ce aduce în prim-plan personajul istoric ce a generat legendele.
Prin ochii lor
de Mădălina Vasile, redactor literatură editura Galaxia Copiilor (parte a Grupului Editorial ALL)
Sunt mici, jucăuşi şi plini de viaţă. Mărunţei şi timizi, un amalgam de inocenţă şi maturitate, nişte sufleţele aflate la început de drum, pe care le-am descoperit prin intermediul campaniei vALLuntar.
Când am ajuns la Şcoala Nr. 136, din Ferentari, încă nu terminaseră cursul de teatru. Învăţau să jongleze cu nişte mingi de tenis, iar chicotelile se auzeau din celălalt capăt al holului. Sala în care se desfăşoară multe dintre activităţile clubului este de fapt o sala de clasă, însă mult mai primitoare şi mai călduroasă. Desene realizate de copii lipite pe pereţi, rafturi cu cărţi, coşuri cu jucării, toate construiesc o atmosferă caldă în care cei mici revin de fiecare dată cu bucurie. Şi multă culoare, pentru nişte copii care cer aşa ceva în viaţa lor. La fel cum cer poveşti care să acopere poveştile lor, nu întotdeauna fericite.
Mai mult
Angajăm agent distribuitor
Responsabilităţi:
– Analizează şi prospectează piaţa pentru identificare de noi clienţi;
– Întreţine şi dezvoltă relaţii de afaceri cu clienţii existenţi;
– Livrează mărfurile companiei şi gestionează facturile;
Cerinţe:
– Posesor permis conducere categoria B;
– Disponibilitate pentru deplasări în ţară;
– Experienţă în vânzări de minimum 2 ani;
– Cunoaşterea pieţei „gifts” constituie un avantaj.
Eşti membru în Clubul de carte ALL? Ai 50% reducere
De marţi, 23 octombrie, şi până joi, 25 octombrie, toţi membrii Clubului de carte ALL au 50% reducerela toate cărţile de pe www.all.ro.
Află aici cum poţi deveni membru şi care sunt discounturile oferite.
Pentru a putea beneficia de promoţie trebuie să introduceţi numărul inscripţionat pe card în câmpul “talon reducere” din formularul de comandă.
NOU pe Strada Ficţiunii: "Visul lui Joy", de Lisa See
Unul dintre romanele cele mai aşteptate din colecţia Strada Ficţiunii, Visul lui Joy, de Lisa See este acum disponibil spre comandă pe www.all.ro.
Noul roman, „Visul lui Joy”, continuă captivanta poveste din Fetele din Shanghai.
E începutul anului 1957 când Joy, o tânără de 19 ani, se hotărăşte să părăsească America, unde a crescut, pentru a ajunge în China, unde se află adevăratul ei tată. Îndurerată şi dezamăgită de familie, orbită de idealism şi nepăsătoare în faţa pericolelor, se avântă într-o lume necunoscută. Într-un proces de autocunoaştere şi împăcare cu trecutul, Joy este hotărâtă să-şi urmeze visul oricare ar fi consecinţele. Îngrijorată pentru fiica ei, Pearl pleacă în căutarea lui Joy, hotărâtă să o salveze, indiferent care va fi preţul plătit.
Căutăm traducător spaniolă
Căutăm traducător din limba spaniolă care să fi terminat Facultatea de Litere şi să fie la curent cu literatura contemporană spaniolă. Postul este în regim de colaborare, se poate lucra de acasă.
Experienţa în traduceri de carte este un avantaj.