Să cunoaştem echipa de vALLuntari ALL

Voi, cei care citiţi şi scrieţi despre cărţile ALL, ne sunteţi familiari, de pe blogurile personale şi conturile de Facebook. Este momentul să ne prezentăm şi noi, echipa care va face voluntariat în schimbul lecturii.

Mihail Penescu

Echipa de vALLuntari ALL va fi condusă de Mihail Penescu, fondatorul şi preşedintele Grupului Editorial ALL.

Fost profesor universitar de fizică, Mihail Penescu s-ar bucura dacă în cadrul campaniei vaLLuntar ar putea preda materia preferată.

Mario DemezzoCu o experienţă de opt ani în fundraising, Mario Demezzo, Vicepreşedinte, s-a alăturat cu entuziasm(ul caracteristic :P):

„Voluntariatul este un lucru extraordinar, de fiecare dată mergi gândindu-te că vei face un lucru bun şi vei ajuta pe cineva, într-un fel sau altul. Însă pleci acasă dându-ţi seama că tu ai luat cel mai mult din acea acţiune. Lucrurile pe care voluntariatul ţi le oferă la nivel de suflet, de conştiinţă sunt atât de mari încât voluntarul este primul beneficiar al voluntariatului. Pentru noi, perioada 26 martie – 8 iunie va fi şi o ocazie bună să ne cunoaştem şi într-un alt mediu, diferit de cel de la birou sau de la ocaziile festive, să ne apropiem mai mult şi să învăţăm unii de la alţii.”

Ciprian ConstantinCei mai săritori să facă vALLuntariat sunt colegii din departamentul de vânzări:

Ciprian Constantin, Director de vânzări

„Nu am mai făcut voluntariat în cadru organizat, dar sunt apropiat de comunitate prin faptele pe care le fac zilnic: de la datul zăpezii din faţa blocului, la grija pentru câinii fără stăpân.”


Mai mult

A apărut volumul al doilea din seria Oksa Pollock: "Pădurea rătăciţilor"

Oksa Pollock, Pădurea rătăciţilorDragi fani Oksa Pollock, personajele voastre preferate: Oksa, Gus, Dragomira şi irezistibilii Sisizurlii sunt acum din nou alături de voi. Al doilea volum al seriei magice Oksa Pollock poate fi comandat începând de astăzi de pe site-ul Grupului Editorial ALL, www.all.ro.

Noul volum se numeşte „Pădurea rătăciţilor” şi, după cum sugerează titlul, aventurile fantastice ale Oksei şi ale Refugiaţilor se petrec într-o lume magică, aflată sub stăpânirea Maleficelor.

Suspansul vă prinde încă de la primele pagini ale cărţii scrise de Anne Plichota şi Cendrine Wolf, pentru că Gus, prietenul Oksei, dispare ca prin farmec, undeva în impunătorul colegiu Sf. Proximus. Şi nu oricum, ci împreună cu accesoriile magice ale Tinerei Binevoitoare: Balanso-goarna, Caseta, Suflătorul-de-granoki. Plecată în căutarea lui Gus, Oksa găseşte doar telefonul mobil, căzut pe podeaua unei săli de clasă, iar în memoria lui – o poză neclară.

De ce a dispărut Gus, a fost oare răpit? De către cine? Cine este cel care vrea să le facă rău Refugiaţilor? Va reuşi Oksa să dea de urma lui Gus şi să îl salveze?

Toate aceste lucruri le veţi afla din cel de-al doilea volum Oksa Pollock: „Pădurea rătăciţilor”. Cine ne spune, printr-un comentariu la acest post, care este personajul preferat din seria Oksa Pollock şi de ce,  poate câştiga un exemplar din „Pădurea rătăciţilor” . Câştigatorul va fi ales prin random.org, pe 29 februarie. Aşteptăm răspunsurile voastre până marţi, 28 februarie, ora 00.00.


Mai mult

O carte ca viaţa: "Britannia Road 22", de Amanda Hodgkinson

Britannia Road 22Britannia Road 22 este o alee pe Strada Ficţiunii. O alee întunecată pe care o descoperi odată cu fricile pe care le ai tu. O vei construi odată cu temerile care te stăpânesc. Poate fi uşor confundată cu o carte despre război, despre dramele lui, despre cum moartea schimbă felul în care priveşti viaţa. Dacă nu eşti atent, poţi cu uşurinţă spune că e o carte despre iubiri neîmplinite, poveşti romantice care se împletesc cu drame sufleteşti şi răbufniri de neputinţă.

Este mai mult de atât. Este o alee pe care te vei găsi inevitabil singur şi în care îţi vei da seama că te naşti şi mori singur. O alee pe care vei încerca să o dibuieşti printre crengile copacilor, printre spini şi urzici, o alee care te va înspăimânta nu prin vreun joc de vampiri sau de figuri înspăimântătoare ale nopţii, ci prin fantasmele pe care sufletul tau le naşte şi cu care te vei trezi faţă în faţă. Este o carte oglindă, în care eşti tu însuţi şi secretele tale cele mai adânci şi cele mai negre. Este despre minciuna devenită o realitate mai puternică decât durerea vieţii.

Vei încerca în zadar să te ascunzi, să crezi că tu eşti altfel şi că ţie nu ţi se poate întâmpla şi nu o vei putea lăsa din mână pentru că te vei regăsi în ea sub o formă sau alta. Vei descoperi că trecutul şi prezentul alternează pictând imaginea unui viitor însingurat, tăinuit chiar, în spatele compromisurilor pe care le facem cu noi înşine. Este o carte despre supravieţuire şi despre nevoia noastră de a ne baza existenţa pe cei din jurul nostru, pe o persoană pe care să o iubim, fie şi pentru amintirile minunate pe care le avem, chiar dacă ne trezim lângă un străin cu care nu împărţim decât o morişcă veche de lemn.


Mai mult

360 de minute de vALLuntariat. Vrem 360 de ore!

Multe dintre cărţile vALLuntar nici nu au ajuns la destinaţie – lucru pentru care ne cerem scuze, suntem la fel de nerăbdători ca şi voi să ajungă şi să vedem cum vă plac, însă ne-am împotmolit puţin în zăpadă – dar prietenii noştri au scris deja recenzii la cărţi pe care le aveau în bibliotecă. Au adunat astfel 360 de minute de vALLuntariat.

Mulţumirile merg către Marie Jeanne, care a scris despre Critica raţiunii inutile şi insuficiente, de Jemapel şi Jemanfu :

Îmi place grozav cartea asta, nu pentru că n-am mai văzut până acum chestii inteligente scrise cu sinceritate. N-am văzut des, dar am mai văzut, şi ştiţi ăa a doua oară nu mai e ca prima.

către Simona, care a scris deja două recenzii – una la vedeta noastră, Sanctus, de Simon Toyne, şi cealaltă la Livada de Mango, de Robert Bayley. Simona este în fruntea clasamentului la numărul de minute 😉 Felicitări, Simona!

De la o vreme a început să-mi placă tot mai mult literatura contemporană. În căutările mele pentru o nouă lectură am dat peste Livada de mango a lui Robin Bayley. Am mai scris într-un post despre carte, atunci eram cam pe la jumătatea ei și eram impresionată de faptul că autorul e foarte tânăr și reușește să descrie locurile și oamenii pe care îi întâlnește cu o căldură specifică mai mult oamenilor mai înțelepți.

Mai mult

Demisie

Demisie

Sursă foto: mywifequitherjob.com

Bună ziua,

Vă scriu această înştiinţare pentru că vreau ca, cât mai curând posibil să îmi dau demisia din acest post. Eu vreau să încetez cât mai curând să lucrez pentru editura dumneavoastră. Voi merge la târgul de la mare pentru că am promis, dar dacă se poate aş dori cât mai rapid să înceteze/rezilieze contractul de muncă.

Dacă chiar nu se poate fără preaviz vă rog să mă anunţaţi telefonic. Nu am numărul dumneavoastră aşa că vi-l dau pe al meu: 0756…. Toate motivele mele pentru această decizie vor fi binecunoscute în secunda când nu voi mai lucra pentru editură.

Aştept veşti bune, în sensul că aş dori să mai lucrez doar cât ţine acest târg de carte, fără preaviz. Decizia vă aparţine, aştept răspunsul dumneavoastră. Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

XXX

Acesta este un document real, până la ultima virgulă. O domnişoară care tocmai se angajase ca agent de vânzări la editura noastră dorea sincer să ne părăsească. Foarte repede. Intempestiv, aş zice. Colegii mei o angajaseră în urma unui interviu cu trei săptămâni înainte. Ce trist. M-a durut în primul rând că cineva dorea să părăsească minunatul nostru colectiv atât de repede şi atât de hotărât. Scrisoarea sugerează o grabă îndârjită, temperată doar de un sentiment al datoriei de onoare – la mare a promis că se duce.


Mai mult

Trei poveşti de dragoste de citit în iarna aceasta

P.S. Te iubescGerul ascuţit de afară nu poate să însemne decât un singur lucru: e vreme de lectură. Dar nu orice fel de lectură, ci una care ştie să-ţi aducă liniştea unei seri călduroase, la gura sobei, în mirosul blând de pâine rumenită sau dulce acrişor de gutuie coaptă.

Suflul imaginaţiei te poate duce repede într-o astfel de tihnă, dacă păseşte pe Strada Ficţiunii, alături de Federica Bosco, Cecelia Ahern sau Amanda Hodgkinson. „Dragostea nu-mi dă pace”, „P.S. Te iubesc” şi „Britannia Road 22” sunt trei poveşti de dragoste fascinante care vă vor face zilele de iarnă mai frumoase.

Dragostea nu-mi dă pace spune povestea Monicăi, care se întoarce la New York pentru un nou început. Cu inima frântă de Edgar şi, mai apoi, de David, femeia se hotărăşte să se concentreze asupra carierei. Însă trecutul se întoarce să-i bată la uşă, punctual ca întotdeauna…

Cecelia Ahren ne învaţă în P.S. Te iubesc că dragostea adevărată nu moare niciodată. Holly şi Gerry erau cuplul perfect, cu o căsnicie „ca în filme”. Asta până când unul dintre ei moare, iar celălalt trebuie să înveţe să ia totul, singur, de la capăt.

O altă poveste de dragoste, musai de citit în iarna aceasta, este Britannia Road 22. Un soţ şi o soţie se întâlnesc după şase ani în care au fost despărţiţi de război. Poate să fie dragostea atât de puternică încât să topească orice distanţă, de timp sau spaţiu?


Mai mult

Secretul fericirii

Secretul fericirii

Sursă foto: maurilioamorim.com

Zi toridă, atmosferă orientală, anticariat. Compus dintr-o cameră cu rafturi şi ventilator. Responsabilă – o puştoaică proaspăt bacalaureată sau studentă. Stă cu ochii pe mine, singurul „pacient” al dimineţii, probabil. Într-un târziu, după ce mi-am ales două cărţi – una de şase şi una de şapte lei –, merg la „casă”. Domnişoara cercetează. „Şase şi cu şapte…” şi rămâne aşa preţ de secunde bune, timp în care selectez din portofel o hârtie de zece şi trei de un leu, aşteptând totuşi verdictul. După ce se mai gândeşte puţin, ia un calculator de buzunar şi face o operaţie care mi se pare destul de complicată. Într-un final găseşte răspunsul. Ce e drept, corect.

Dimineaţă frumoasă, soare primăvăratic, în buricul Bucureştiului încă necotropit de furnicarul zilei, bancă. Intră un scoţian plecat din hotel (sic!) în căutare de cărţi poştale şi timbre. (Nu, n-avea mai mult de 50 de ani.) Gardianul se prinde repede că e vorba de cine ştie ce păsărească şi e foarte elocvent: îi pune o mână pe cotul stâng şi cu palma celeilalte îl dirijează, grăitor şi competent, către un ghişeu. Către unul anume. Murmură „dânsa ştie” (engleză, probabil), îl postează pe om în faţa unei domnişoare şi se întoarce satisfăcut la post. Scoţianul repetă întrebarea. Capacitatea de înţelegere a domnişoarei e încercată, dar elocvenţa e fermă: „No, no!” Omul întreabă din nou (pe stradă nu e prea multă lume şi, în afară de patiserii, nu sunt deschise decât băncile) unde poate găsi timbre şi cărţi poştale. Domnişoara îl priveşte cu ochi mari, apoi îi răspunde politicos cu un ridicat din umeri.

Zi oarecare, cam la o săptămână după ce am comandat pe internet un scaun livrabil în 24 de ore. În sfârşit, am găsit dimineaţa (târzie) potrivită în care „băieţii” îmi pot aduce – dat fiind că s-au mai împuţinat livrările de saltele – „marfa”. Din balcon, îi dirijez prin telefon, după ce reperez maşina. Sunt gata să dispară între două blocuri de vizavi, deşi le-am dat aproape în fiecare zi (ba chiar şi cu o oră mai devreme) informaţia de care aveau nevoie: „Cum intraţi pe stradă din bulevard, prima scară pe dreapta!”


Mai mult

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate