Am aşteptat atât de mult primăvara, aşa că vrem să o întâmpinăm cum se cuvine: de Mărţişor tăiem totul la jumătate. Doar pe 1 martie, pe www.all.ro, avem reduceri de 50% la toate cărţile de pe site. În plus, toţi clienţii care achiziţionează cărţi pe 1 martie intră în tombola cu premii în cărţi şi produse de la AVON.
Prietenii de la AVON vă premiază cu un set de produse (apă de parfum Herve Leger Intrigue, cremă de corp Naturals, mască de păr Planet Spa, trusă fard pentru obraz, un ruj Ultra Colour Rich 24k, un set de cercei Aloha) în valoare de 250 de lei. Din partea noastră un client câştigător va citi „Sanctus”, „P.S. Te iubesc”, „Vei fi acolo”, „Britannia Road 22”, „Sosuri”, „Salate”.
5 săptămâni de vALLuntar: 105 cărţi citite, 4.500 de minute de voluntariat. Mai pot fi cerute cărţi până pe 4 martie
Campania vALLuntar „Mai multe cărţi, mai multe şanse” a încurajat în primele cinci săptămâni 105 bloggeri să citească şi îşi să scrie pe blog părerea despre cărţi. Ei au adunat până acum aproape 4.500 de minute de voluntariat pe care noi, echipa de vALLuntari din Grupul Editorial ALL, ne-am angajat să îl facem.
Pentru că durează cel puţin şapte zile lucrătoare până când ajung cărţile la voi, iar campania online se încheie pe 16 martie, data limită până la care mai puteţi cere cărţi este duminică 4 martie, inclusiv.
Mai jos găsiţi lista cu linkurile recenziilor scrise. Dacă nu vă regăsiţi pe ea, aşteptăm un e-mail de la voi. La fel, dacă aţi cerut o carte şi au trecut mai mult de zece zile de când aţi primit confirmare că va fi trimisă cartea.
“Sanctus”, de Simon Toyne se lansează miercuri la Sibiu în prezenţa lui Andrei Gheorghe
Romanul vedetă din colecţia Strada Ficţiunii a Editurii ALLFA – Sanctus, de Simon Toyne se lansează pe 29 februarie şi în Sibiu, la Cafeneaua Artiştilor Art-Cafe (situată în Piaţa Mare, nr. 16).
De la ora 12.00, va avea loc o conferinţă de presă susţinută de Andrei Gheorghe (ambasador de brand Grupul Editorial ALL) şi Mario Demezzo (vicepreşedinte Grupul Editorial ALL).
În aceeaşi zi, şi tot în Art-Cafe, cititorii sunt invitaţi să descopere apocalipsa după Sanctus alături de Andrei Gheorghe, Mario Demezzo şi Laurenţiu Sever Lup – realizator radio, TV.
Sanctus e un tobogan, odată ce ai apucat să guşti, nu te mai opreşti. Alergi năuc între preoţi misterioşi şi brazilieni exotici, scapi din mâinile mercenarilor şi pici în mijlocul unei conspiraţii milenare, o conjuraţie care ascunde o taină, o taină care găzduieşte răspunsul la cea mai importantă întrebare de la apariţia omenirii până azi.
Andrei Gheorghe, ambasador de brand Grupul Editorial ALL
Iubiri de altădată
Iubirea adevărată este ca vinul bun: cu cât trece timpul peste ea, cu atât este mai bună şi mai valoroasă. Începe tumultoasă şi agitată, la vârste mici, precum mustul care stă să fiarbă. Sunt întâlnirile către care pleci cu trei ore mai devreme pentru că nu mai suporţi presiunea pereţilor din jurul tău. Ajungi la locul întâlnirii cu ore mai devreme şi te învârţi de colo-colo. Intri în magazine, te mai uiţi la una şi la alta, vrei să alegi o floare pe care să i-o dăruieşti şi parcă niciuna nu este suficient de bună sau frumoasă. Ai vrea să iei un buchet, dar îţi dai seama că nu mai ai bani şi de buchet şi de film. Te simţi nedreptăţit că iubirea ta pură şi eternă trebuie să suporte constrângerile astea materiale.
Ea vine veselă şi zglobie la ora fixată şi te găseşte deja acolo.
– “Ai venit demult?”
– “A… de-abia am ajuns” îi spui stânjenit de tot zbuciumul tău interior din ultimele ore.
Trec anii şi începi să tânjeşti după acel sentiment de fierbere interioară. Vinul iubirii acum, însă, s-a asezat, s-a maturizat şi s-a transformat în altceva. Într-un sentiment de stabilitate şi dorinţă de a o proteja. Începi să apreciezi şi să intelegi bucuria de a-ţi ţine iubita cu capul pe umăr şi de a-i mângâia părul. Îţi place să te pierzi în ochi ei şi să te laşi învăluit de zâmbetul ei. Simţi clipa altfel şi înveţi să apreciezi clipa, zâmbetul, privirea, atingerea. Iubirea creşte şi se maturizează. Se transformă şi capătă profunzime. Începi să te dăruieşti mai mult decât astepţi să ţi se dăruiască.
Din noua colecţie “Iubiri de altădată”: “Iubire şi gimnastică”, de Edmondo de Amicis
Imaginea braţului ei gol şi a bustului perfect îl agita peste măsură. Tot ceea ce se vorbea despre ea îi făcea inima să tresară. Îi urmărea fiecare pas, trăind în umbra ei, o aştepta la colţul străzii după ore, mergea în vizite pe la vecini, doar-doar o va întâlni. Iar când în sfârşit o vedea, sângele îi năvălea în tâmple şi se pomenea rostind cele mai împiedicate fraze.
În cele din urmă şi-a făcut curaj şi i-a trimis scrisoarea de dragoste pe care de mult o avea pregătită. Profesoara de gimnastică nu i-a răspuns însă, iar frământările secretarului au devenit mai intense. Tăcerea ei îl apăsa şi, ruşinat, a început să o evite. Până la urmă, într-o pornire nebunească a luat-o de braţ întrebând-o direct dacă vrea.
“O iubea, iar ea începea să înţeleagă că patima lui era dintre acelea care au combustibil să ardă o viaţă întreagă.”
Edmondo de Amicis, celebru după publicarea nuvelei „Cuore – Inimă de copil”, creionează în Iubire şi gimnastică dragostea lui Don Celzani, un secretar trecut de “prima tinereţe” pentru o tânără profesoară de gimnastică. Educat şi plăcut de toată lumea, bărbatul pare totuşi incapabil să o cucerească pe domnişoara Pedani. Şi totuşi, „Iubire şi gimnastică” nu este povestea unui eşec.
Din noua colecţie "Iubiri de altădată": "Soţii de artişti", de Alphonse Daudet
Ce avea să găsească în atelierul de sculptură al proaspătului soţ nu-şi imaginase niciodată… El, în bluză albă ca de zidar, nepieptănat, cu mâinile pline de lut. Ea, aproape dezbrăcată, cu hainele ponosite aruncate pe un scaun, stătea în faţa lui fără jenă.
Carevasăzică, aşa sculpta şarmantul ei bărbat “femeia romană ieşind din baie”, despre care îi povestea cu atâta entuziasm în fiecare seară. “Abominabil”, a gândit femeia, şi i-a propus de îndată ca în locul “acestui model îngrozitor” să lucreze cu unul din carton. El s-a conformat, dar vai!, devenea din ce în ce mai trist, iar lucrarea nu evolua deloc. Îşi petrecea zilele în atelier stând în fotoliu şi fumând.
Avea, într-adevăr, un aer tare nefericit, de care nevasta s-a lăsat înduplecată, îngăduindu-i până la urmă un model. Avea o singură condiţie: ea să fie mereu de faţă. Fericirea sculptorului a durat până în momentul în care s-a întrerupt din lucru pentru a-i arăta domniţei dezbrăcate cum să ţină piciorul.
Şi iar a început să se întoarcă seara acasă trist, descurajat, aproape bolnav. Până ce, într-o zi, ridicându-şi capul vede chipul roşu al soţiei, în poziţia modelului, cu mici părţi ale corpului acoperite de muselină.
Nu toţi soţii lui Alphonse Daudet au norocul artistului de mai sus. Şi nici toate soţiile îndrăzneala celei din exemplu. Unii dintre ei, prinşi în căsnicie, îşi pierd orice inspiraţie, cad în obişnuit şi desuetudine sau se reorientează în carieră pentru a-şi întreţine numeroasa familie. Alte neveste devin sufocante, arogante sau plicticoase.
Mai mult
O lună de #vALLuntar: 66 de cărţi citite, 2.805 minute de voluntariat
Am ajuns la jumătatea campaniei vALLuntar „Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care noi, Grupul Editorial ALL, încurajăm lectura şi voluntariatul. Peste 100 de bloggeri au primit gratuit cărţi de la ALL (şi alţi 80 le aşteaptă), 66 dintre ei le-au citit deja, au scris pe blog despre ele şi au adunat 2.805 minute de voluntariat, pe care echipa ALL le va face în perioada 26 martie – 8 iunie.
În fruntea clasamentului se află Simona Criste, care adunat peste 300 de minute cu cele patru recenzii scrise. Felicitări, Simona!
Mai jos găsiţi linkurile rencenziilor scrise.
Saptamana 4//
Priveşte iubirea cu alţi ochi. Vino de Dragobete să lansăm colecţia "Iubiri de altădată"
Haideţi cu noi în lumea celor mai frumoase poveşti de dragoste. La Editura ALLFA lansăm „Iubiri de altădată”, colecţie ce debutează cu patru titluri: O mică glumă, de Anton Pavlovici Cehov; Dom Casmurro, de Joachim Maria Machado de Assis; Soţii de artişti, de Alphonse Daudet şi Iubire şi gimnastică, de Edmondo de Amicis.
Motivele iertării complete se află în iubire, dar unde sunt motivele iubirii?
Cehov, „O mica glumă”
Vineri, pe 24 februarie, ora 17.30 ne întâlnim la Starbucks Plaza Mall la un eveniment-spectacol ce va aduce cărţi, muzică şi o cafea bună. Despre colecţie vor vorbi Cristina Bazavan (jurnalist), Camelia Văcaru (jurnalist) şi Mario Demezzo (Vicepreşedinte Grupul Editorial ALL). Actorii Dorotheea Petre şi Paul Ipate ne vor încânta cu lectura unor fragmente din romanele lansate.
Alături ne va fi şi Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi.
Cu cine ne vedem?
În curând pe Strada Ficţiunii: "Cevengur", de Andrei Platonov
Pregătim o apariţie de excepţie în colecţia Strada Ficţiunii (Editura ALLFA): „Cevengur”, un roman care a stat “în sertar” peste o jumătate de secol.
Titlul romanului lui Andrei Platonov este dat de numele unui sat „de tip nou”, în care oamenii epocii frământate din Rusia de după 1917 încearcă să instaureze comunismul perfect.
Unii l-au numit ucronie, alţii parodie (sau chiar comedie), însă „Cevengur” depăşeşte toate aceste categorii, fiind original din toate punctele de vedere. Veţi găsi în el personaje memorabile, ca Dvanov, Kopionkin şi Nedodelanîi („Neisprăvitul”), dar şi umbre ale marilor figuri ale ideologiei comuniste.
Aşadar, în curând – tocmai ce l-am trimis la tipar :P, vă garantăm o experienţă de lectură unică, savuroasă, de neuitat 😉
Despre autor
Andrei Platonov (pe numele real, Andrei Platonovici Klimentov), s-a născut în 28 august 1899 în Voronej fiind unul dintre cei 11 copii ai lui Platon Firsovici Klimentov, mecanic de locomotivă şi strungar la atelierele feroviare din oraş.
Mai mult
Cele mai frumoase romane de dragoste au 30% pe www.all.ro
Am ales pentru voi zece romane de dragoste pe care e musai să le citiţi în această perioadă plină de zăpadă şi, mai ales, de inimioarele Sfântului Valentin. P.S. Te iubesc, Adam şi Evelyn, Dragostea nu-mi dă pace, dar şi multe alte, au 30% reducere pe www.all.ro.