Trei feluri de carte care îți vor înviora regimul de viață

Felul întâi:  Memoriile unei regine

Ultimele scrieri ale Reginei Maria nu au mai apucat să vadă lumina tiparului din cauza evenimentelor tumultoase și a conflictelor din sânul familiei regale din România anilor `30. Memoriile pierdute atunci au fost recent redescoperite și adunate de Diana Mandache în volumul „Capitole târzii din viața mea”.  Prima ediție a fost publicată în Marea Britanie, unde a fost întâmpinată de recenzii favorabile în The Sunday Times sau The Spectator, iar revista lunară Majesty a desemnat-o „Cartea lunii”. O regină povestește cum a trăit evenimentele excepționale din istoria țării cu coroana pe cap și își exprimă opiniile diplomatice. Dar, mai presus de îndemânarea cu care țese un document istoric extrem de valoros, Regina Maria brodează texte care exercită o puternică fascinație literară asupra cititorului.

„Se spune că, pe măsură ce îmbătrânim, ne amintim foarte clar ceea ce am lăsat cu mult timp în urmă, în schimb evenimentele recente ne scapă. Posibil. Dar eu n-am atins probabil acea vârstă, pentru că mi-am păstrat obiceiul de a percepe totul în imagini, ca niște tablouri care au uneori precizia detaliului: forme, culori, sunet, miros, atingere; un șir lung de întâmplări diverse care se înlănțuie una după alta; mai mari sau mai mici, triste sau vesele, amuzante sau tragice, sau chiar absurde, uneori; un lung șir de întâmplări: Viața – Viața mea. Mandache - capitole tarzii_2015 final

Felul al doilea: Un roman comic măreț

„Un roman comic măreţ, sălbatic ca spirit şi inventiv ca tehnică”, „o rapsodie care combină imaginarul cu realul, strigă absurdul şi adevărul, provoacă lacrimi şi hohote de râs.“ ar fi eticheta completă pe care Ha Jin o alipește romanului „Bucurați-vă de viață” al scriitorului chinez Yan Lianke. Volumul poartă și alte etichete memorabile precum New Yorker Best Book și Kirkus Best Fiction în 2012. În acest tablou al bucuriei vieţii încap deopotrivă o istorie a comunismului chinez şi un eseu asupra naturii umane. Totul pare posibil din punctul în care un viscol de șapte zile survenit în miezul verii amenință culturile și traiul fericit al locuitorilor unui sătuc uitat din munții Chinei. Planul de salvare al sătenilor este să cumpere trupul îmbălsămat al lui Lenin din Rusia și să-l instaleze într-un mausoleu. Turiștii ar urma să vină buluc, garantându-le bunăstarea și consimțind strania căsătorie dintre comunism și capitalism.

Să îi dăm cuvântul prefectului Liu, nimeni nu ne-ar putea lămuri mai bine în această speță:

„Vă spun acum că deja am reușit să fac rost de o parte din bani pentru a-l cumpăra pe Lenin, iar de la regională mi s-a spus că voi primi încă o dată pe atât cât voi strânge de la județ. Vă dați seama, Lenin este un conducător de renume mondial, n-ai cum să-l iei ieftin, trupul lui trebuie să aibă un preț de ordinul sutelor de milioane. (…) Așa că anul ăsta i-am pus pe oamenii din județ să scoată ceva mai mult, chiar am auzit că pentru a putea contribui la fondul Lenin unii și-au vândut porcii și găinile, alții s-au dus la târg cu sicriele bătrânilor, unii și-au pus chiar în gând să vândă semințele pe care trebuia să le semene la anul, iar alții și-au măritat fetele înainte de vreme.” Lianke - Bucurati-va de viata

 Felul al treilea: 400 de rețete din crudități

Indexul cărții pentru sănătate și viață a Elenei Pridie s-a aglomerat în zona literei S de la „salată”. De varză cu gulii, de gulii cu ridiche neagră, de praz cu andive, de andive cu ghimbir. Bogată este și oferta de supe, paste, pateuri, sosuri, băuturi şi deserturi, toate preparate din legume, fructe proaspete, nuci şi seminţe. Miza acestei desfășurări de forțe: o viață simplă și împlinită.

„A te alimenta cu crudități înseamnă a trăi altfel, într-un mod cu totul nou, inedit, înseamnă a te bucura pe deplin de viață, de alimente, de roadele grădinii, de natură, de relații frumoase, da, pentru că faci economie mare de timp și timpul respectiv îl poți petrece frumos cu cei dragi. Ce perspectivă promițătoare pentru viață!” tn1_retete_din_cruditati-ed3-2015-c1

Supliment: 3 cărți la alegere din oferta de beletristică a Editurii ALL, cu reducere de 50%, pentru cititorii care vor să prelungească și în septembrie regimul de lectură al verii.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Având în vedere că îmi plac tare mult memoriile, „Capitole târzii din viața mea” sună tare interesant.

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate