Romanul istoric revine în forță la editura All – comandă acum „Porțile de foc” și „Ultimul vis al Cleopatrei”

Există o percepție comună în rândul opiniei publice contemporane, aceea conform căreia prezentul este la fel de îngrozitor precum trecutul și că omenirea nu a avansat cu nimic din acest punct de vedere. Nimic mai fals. Deși nu este scutit de războaie ori frământări sociale, prezentul este cu mult mai puțin amenințător, în special atunci când îl comparăm cu tulburătoarea antichitate.

O confirmă relatarea pasionantă a lui Steven Pressfield, scriitor și scenarist american renumit pentru operele sale inspirate de conflictele lumii antice, atunci când descrie una dintre cele mai cutremurătoare scene de conflict din întreaga istorie a omenirii: în anul 480 î.H., două milioane de soldați persani conduși de regele Xerxes au construit un pod de corăbii peste Hellespont pentru a debarca în Grecia și a o cuceri. Într-o încercare disperată de a-i bloca pe invadatori, trei sute de spartani aleși au fost trimiși la trecătoarea Termopile. Cât despre deznodământ, deși ne este cunoscut tuturor, bravii spartani nefăcând față în cele din urmă decât șapte zile cumpliților invadatori, totuși detaliile acestei lupte sunt cele care vor face deliciul pasionaților de lectură.

Portile de foc plus CleopatraAstfel, romanul Porțile de foc dă glas, chip și viață, într-un roman monumental, foarte bine documentat, cu acțiune încinsă și analize psihologice fine, unora dintre spartanii care au luptat la Termopile, printre care regele Leonidas, campionul olimpic Polinikes, un tânăr luptător spartan pe nume Alexandros și comandantul Dienekes. Autorul explorează societatea spartană și eroismul luptătorilor săi, recreând un moment din istorie sub forma unei opere incredibil de captivante, inteligente și emoționante.

Continuăm apoi cu un alt moment crucial al antichității, în care se profilează portretul uneia dintre cele mai mari conducătoare din istoria umanității: Cleopatra, frumoasa și totodată faimoasa regină ce a urcat pe tronul Egiptului la vârsta de numai 18 ani. Figură controversată, pe care scriitorul Christian Jacq, totodată egiptolog și arheolog de seamă, o potrivește în imagini de neuitat, faimoasa conducătoare ne poartă astfel prin toate etapele destinului său, de la luptele de casă ce i-au marcat de timpuriu ascensiunea la tron și până la celebrele episoade de confruntare cu puternicii Romei antice, dintre care Iulius Cezar nu este decât cea mai emblematică figură.

Pentru o abordare narativă excepțională, vă îndemnăm, așadar, să comandați negreșit volumul Ultimul vis al Cleopatrei, o lectură ce vă va transporta pe parcursul ei într-o cu totul altă lume. Una în care fabuloasa grecoaică devenită egipteancă se afirmă ca o mare conștiință a timpului său, încercând în același timp să facă față vicisitudinilor istoriei dar și să-și protejeze poporul de aversiunea unuia dintre cele mai mari imperii care au existat pe fața pământului.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate