Primăvara se numără poemele eminesciene

Alex. Ștefănescu și-a propus să ne dezvețe de vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Criticul literar ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Textele sale, reunite în seria Eminescu, poem cu poem, cuprind observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană. În luna aprilie, volumelor dedicate Luceafărului și poemului Călin (file din poveste) li se adaugă alte trei cărți în care sunt prezentate, pe un ton modern și prietenos, poeziile antume ale lui Eminescu.

AlexStefanescu-Scrisoarea_III-C1-3D-420x600

Prin solemnitate și dramatism, Scrisoarea III este comparabilă cu Simfonia a III-a, „Eroica”, a lui Beethoven. Fiecare cititor simte că își ia revanșa pentru înfrângerile suferite de-a lungul timpului, ca român. În 1395, românii i-au învins pe invadatorii turci la Rovine, iar această victorie a fost precedată de un dialog între înțeleptul domnitor Mircea cel Bătrân și mereu triumfătorul sultan Baiazid. Evocarea acestei bătălii, pe care Țara Românească a câștigat-o cu sute de ani în urmă împotriva Imperiului Otoman, ne face să retrăim fericirea de a învinge un adversar aparent invincibil. Fragmente din Scrisoarea III sunt răspândite peste tot în spațiul vieții publice românești, iar cine le-ar aduna cu migală ar putea reconstitui aproape întregul poem. Multe dintre sintagmele pe care le cuprinde sunt reproduse sau parafrazate în viața de zi cu zi, de oameni din toate mediile sociale, în scris sau în exprimarea orală: „Voi sunteți urmașii Romei?”, „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”, „Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul”, „Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști” și multe altele.

AlexStefanescu-Venere-C1-3D-420x600

Volumul cuprinde poeziile Venere și Madonă, Rugăciunea unui dac, Cugetările sărmanului Dionis, Melancolie și Floare albastră, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.

Venere si Madonă este prima poezie publicată de Eminescu, la vârsta de 20 de ani, în „Convorbiri literare”, la 15 aprilie 1870. Acum se întrevăd, dincolo de retorica teatral-romantică, primele accente de eminescianism.

În poemul Rugăciunea unui dac, revolta protagonistului pare că se alimentează, de la un moment dat, din ea însăși și ia proporții tot mai mari, până când se transformă într-un uragan al negării.

Un poet sărac, singur cu cărțile lui, într-o casă neîncălzită în timp de iarnă, lipsit de bani, de vin, până și de-o țigară, aceasta este situația descrisă în poemul „Cugetările sărmanului Dionis”, iar de aici decurge o energie morală ieșită din comun.

Poemul Melancolie reconfirmă aptitudinea de regizor și scenograf a lui Eminescu. El are și simț pictural, și simț muzical, dar excelează în arta punerii în scenă, recurgând la situații și decoruri pentru a-și exprima starea sufletească.

În Floare albastră, poetul se ironizează pe sine pentru preocupările înalte și retragerea din realitate. Nu este singura dată când simpatia sa merge către frivolitatea inocentă a celei care știe parcă mai bine decât toți învățații lumii cum trebuie trăită viața.

AlexStefanescu-Doina-C1-3D-420x600

Cartea cuprinde poeziile Doina, Împărat și proletar, Glossă, Epigonii și O, mamă, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.

În Doina, Eminescu joacă rolul unui profesor de geografie atemporală, trasând o hartă ideală a României, așa cum se păstrează în memoria sa afectivă.

Alex. Ștefănescu recuperează sensul inițial al poeziei Împărat și proletar, după ce în timpul regimului comunist discursul proletarului a fost decupat din poem, iar celelalte două discursuri, al împăratului și al poetului însuși, au fost trecute sub tăcere.

Glossă exprimă o formă de scepticism față de comedia umană, analizând inconsistența morală a lumii.

În Epigonii, poetul evocă presupusul idealism al scriitorilor de altădată, în comparație cu mediocritatea afectivă a contemporanilor lui.

O, mamă ia un instantaneu al veșniciei, într-un mod asemănător celui în care Kant vorbește despre eternitate folosind terminologia filosofică.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate