Un interviu pus pe fapte mari, de Iulia Burtea

După cum ne-a povestit, Otto Witte, acrobat din Hamburg, a fost încoronat rege al Albaniei. E un club foarte restrâns – sunt doar o mână de oameni cei care pot spune „Îmi aduc aminte de ziua în care am fost încoronat”.

Regula numărul unu a regalității: un rege nu poate să faca ce vrea el. Un rege trebuie să facă ce vor alții. Mă gândesc că nu are rost să fii rege dacă nu poți nici măcar să iei prânzul unde vrei tu, cu cine vrei tu. Dar eu nu am fost niciodată regină, așa că nu știu gustul dulce al regalității. Pe de altă parte, președintele României poate să facă absolut tot ce îi poftește inima, nu-i de mirare că până și capul încoronat al lui Otto Witte a fost tentat să intre în cursa pentru Cotroceni.

Cum priviți această oportunitate de a deveni șeful statului român?

Este strigător la cer, îndrazneț și periculos. O asemenea șansă nu apare de două ori în viața unui om.

Ce slogan credeți că vă reprezintă cel mai bine?

Dacă citești asta înseamnă că am câștigat. Mereu mi-am dorit să scriu cuvintele astea: „Dacă citești asta înseamnă că am câștigat”. Asta și „Era o noapte furtunoasă și întunericul învăluia totul”. Adevăratele povești încep după cuvinte de felul ăsta.

Cine face parte din staff-ul dumneavoastră de campanie?

Pe lângă mine, Otto Witte, acrobat din Hamburg, mai sunt: amicul meu de-o viață, Max Sclepsig, înghițitor de săbii și forțos de profesie, Profesorul Alberto von Mesmer, enciclopedia ambulantă, care avea un număr de citire a gândurilor împreună cu superba lui fiică, Sarah și, în sfârșit, Tiffy Gourdas. Tiffy se dă contesă maghiară, izgonită din palatul părintesc pentru că s-a îndragostit de un umil profesor de dans. Deci asta e echipa mea de campanie: o contesă maghiară cu un talent straniu pentru dansuri exotice, o fată frumușică și tatăl ei orb, care citește gândurile, și prietenul meu Max, care ține în mână capătul funiei legate la gâtul cămilei care ne însoțește.

Ce abiliăți dobândite în lumea circului vă vor fi de ajutor în jungla campaniei electorale?

Munca la circ te învață să gândești repede, și când reușești să faci asta, când cuțitele zboară prin aer, când calul lovește din copite, când butoaiele se prăvălesc sau când sforile se dovedesc a nu fi unde te așteptai, timpul începe să se schimbe. Pentru cei din public ceasul a apucat să ticăie o singură dată, dar acolo, sus pe sârmă, e o după-amiază întreagă.

De ce credeți că nu am reușit până acum, în 25 de ani de istorie postdecembristă, să ne îndeplinim visul de a transforma România într-o lume mai bună?

Poți să visezi la o lume în care toate bunurile sunt puse la comun și din care au fost izgoniți toți regii. Sau poți visa la o lume a bunei orânduieli și a respectului pentru lege, ai putea să crezi că lucrurile ar merge mult mai bine dacă oamenii ar putea fi buni, cumsecade și curați, dacă ar fi harnici, rezonabili și respectabili. Toate bune și frumoase, n-ai decât să visezi. Dar dacă pui și osul la treabă, o să se găsească întotdeauna cineva stingher, cârtitor și recalcitrant, care să vrea să zugrăvească un altfel de tablou, care să vrea să câștige mai mulți bani decât se cuvine sau să-i crească un nas mai mare decât ți-ar plăcea ție, și, mai devreme sau mai târziu, cineva tot o să trebuiască să-l pună la punct. Dacă vrei sa visezi la o lume mai bună, n-ai decât, dar nici nu prea contează, atâta vreme cât nu-ți miști fundul ca să o aduci la realitate.

Ce trucuri de care oamenii simpli n-au habar folosesc politicienii pentru a deveni populari?

Ăsta-i cel mai vechi truc din lume. Capitolul unu, paragraful unu din ghidul unui bun politician: „Dacă vrei ca oamenii să te iubească, pornește un război.” Iar eu nici măcar nu citisem ghidul politicianului, când am propus mândrului popor al Albaniei să mărșăluim spre Belgrad să redobândim onoarea națională. Bieții albanezi au suferit prea mult, mâncaseră bătaie de la sârbi de la sunase apa-n cap – Dumnezeu știe câți dintre ei au murit și nu era casă în oraș care să nu fi primit porția ei de găuri de glonț – și totuși de-abia așteptau s-o ia de la capăt.

Ce îi sfătuiți pe tinerii care vor să dea și ei lovitura în viață?

În umila mea opinie, toată lumea ar trebui să fugă de-acasă și să se angajeze la circ măcar o dată în viață. Este și asta o formă de educație. Îți lărgește orizonturile, te ajută sa-ti gasesti locul pe lumea asta. Ce-i drept, eu mi-am găsit locul în lume tocmai fugind de la circ ca să mă fac rege, dar după atâția ani de meditație adâncă, îti pot spune că, dacă vrei să fugi în lume să te faci rege, circul este un foarte bun punct de pornire. La circ au de toate: oameni talentați, unelte, sfoară, lanțuri, veșminte pentru orice ocazie și, dacă împachetezi toate catrafusele într-o boccea încăpătoare, atunci o cămilă e ideală să le transporți de colo-colo.

Dincolo de statutul de rege și candidatura la președinție, cine e Otto Witte?

Otto Witte e un tip de treabă, care nu lasă oamenii să-și bată joc de el și nici el nu-și bate joc de alții. Nici macar cel mai mare dușman al meu nu ar putea să spună despre mine că sunt prost.

Nu sunt chiar cel mai mare prieten al lui Otto, dar aș putea să spun despre el că e chiar deștept.  Cel puțin m-a ajutat să găsesc un răspuns la întrebarea „Eu cu cine votez?”.