Pentru cititoare, poveștile adunate în colecția „Iubiri de altădată” sunt mărțișoarele ideale anul acesta. Au fost create de cei mai iscusiți designeri ai cuvintelor: Jane Austen, George Sand, Irène Némirovsky, Guy de Maupassant, Alphonse Daudet, Edmondo de Amicis și alții. Nu se poartă doar în luna martie, ci rămân în suflet toată viața. Până pe 3 martie, își așteaptă cititoarele pe site-ul Editurii All cu prețuri de nota 10.

Iubire și gimnastică, de Edmondo de Amicis

Edmondo de Amicis este un maestru al naraţiunii simple şi mişcătoare care ne poartă discret printr-o lecţie despre tenacitate şi devotament. Don Celzani, un secretar trecut de prima tinereţe, se îndrăgosteşte de o tânără profesoară de gimnastică. Deşi este un om iubit de toată lumea, pare complet incapabil s-o cucerească pe domnişoara Pedani. Când bârfele şi invidia îl urcă în caruselul greu de oprit al criticii celor din jur, misiunea lui tinde să devină imposibilă. Totuşi, „Iubire şi gimnastică” nu este povestea unui eşec.

Este cu adevărat o maestră în gimnastică! Cu siguranţă mama natură a făcut‑o pentru asta: a înzestrat‑o cu dimensiunile corporale perfecte, cum nu am mai văzut vreodată la altcineva, şi o minunăţie de cutie toracică. Chiar ieri o urmăream executând o rotare a bustului, de încălzire. Are mobilitatea unei fetiţe de 10 ani. Să mai vină domnii esteticieni să‑mi spună că gimnastica deformează sexul frumos! Ea mânuieşte ganterele ca un bărbat şi, dacă îi vedeţi braţul dezgolit, vă veţi da seama că este cel mai frumos braţ de femeie care s‑a văzut vreodată sub soare!

Cuvinte de iubire, de Guy de Maupassant

Guy de Maupassant ne servește douăzeci şi două de poveşti de dragoste irezistibile decupate din tulburătorul secol XIX francez. În istorisirile lui, fie că sunt surprinse iubirea interzisă și iubirea pătimaşă sau, dimpotrivă, naivitatea, ascunzişurile sufleteşti răzbat la suprafaţă, iar tragicul devine el însuşi personaj. Așteptați-vă la teme controversate și situații imprevizibile!

În pofida ploii, fereastra rămase deschisă și din când în când unul dintre ei se ducea să tragă cu urechea. La ora șase și zece minute, baronul semnală un huruit îndepărtat. Toți se repeziră să vadă și, în curând, căruța ajunse la fața locului cu cei patru cai în galop, plini de noroi până pe spate, înfierbântați și gâfâind. Cinci femei coborâră în fața intrării, cinci fete frumoase, alese cu grijă de un camarad al căpitanului, căruia Datorie îi dăduse cartea de vizită a ofițerului său. Sigure că vor câștiga bani frumoși, ele nu se lăsaseră rugate, cunoscându-i de altfel pe prusaci, de trei luni de când aveau de-a face cu ei, și obișnuite fiind cu bărbații și cu situația lor. „Asta ne e meseria“, își ziceau ele pe drum, fără îndoială pentru a răspunde vreunei tresăriri secrete a unui rest de conștiință.

Clocotul sângelui, de Irène Némirovsky

Într-un cătun din centrul Franței, la începutul anilor 1930, Silvio, un bărbat în vârstă, singuratic, contemplă comedia umană a vieții de la țară, amintindu-și de întâmplările tragice și de pasiunile care de-a lungul anilor au tulburat traiul oamenilor din partea locului. Aflăm astfel povestea soților François și Hélène Érard – prima lor întâlnire, căsătoria lui Hélène cu un bărbat bogat și mult mai în vârstă decât ea, văduvia și reîntâlnirea cu François. Când fiica lor, Colette, se căsătorește cu Jean Dorin, calea unei fericiri tihnite pare să li se aștearnă tuturor în față. Dar, câteva luni mai târziu, o întâmplare nefericită distruge falsa liniște a acestui mediu provincial. Unul după altul, secretele întunecate care îi unesc pe protagoniștii acestei istorii vor ieși la lumină, până la o ultimă și tulburătoare revelație…

De mai bine de zece ani n-am mai fost la o nuntă, spusei revăzând în gând toate ceremoniile la care luasem parte până atunci: acele îndelungate ospeţe de nuntă, chipurile roşii ale băutorilor, servitorii tocmiţi din satul vecin, împreună cu scaunele şi cu pardoseala de bal, tortul de îngheţată la desert, mirele pe care îl necăjesc pantofii prea strâmţi; şi adunaţi din toate colţurile ţinutului, rudele, prietenii, vecinii, care uneori nu s-au mai văzut de ani buni şi care răsar deodată asemenea unor resturi plutind pe apă, răscolind amintirea gâlcevilor al căror început se pierde în negura vremii; amintirea iubirilor şi a urilor defuncte, a logodnelor rupte şi uitate, istoriile cu moşteniri şi procese…

Soții de artiști, de Alphonse Daudet

Cum arată iubirea într-o familie boemă? De ce se stinge dragostea unor artişti lirici care alcătuiesc un cuplu pe scenă? Cât de greu îi este unui sculptor să dăltuiască gelozia consoartei? Daudet răspunde acestor întrebări cu exemple împletite din tragic şi comic, delectându-ne cu o frumoasă poveste ţesută din firele preţioase şi distincte ale iubirilor artiştilor. Așadar, „Soţii de artişti” este o colecţie de tablouri ale unor căsnicii în care dragostea îmbracă cele mai diverse chipuri şi se îndreaptă spre destine adesea imprevizibile.

Era ora efuziunilor, a confidențelor. Lampa strălucea blând de sub abajur, limitându‑şi cercul luminos la intimitatea conversației, abia lăsând să se distingă luxul capricios al pereților ampli încărcați cu tablouri, panoplii, tapiserii şi terminându‑se sus de tot cu nişte geamuri prin care albastrul întunecat al cerului pătrundea în voie. Numai un portret de femeie, uşor aplecată înainte, parcă pentru a asculta, ieşea pe jumătate din umbră, tânără, cu ochii inteligenți, cu gura tristă şi delicioasă, cu un surâs spiritual care părea să apere şevaletul soțului împotriva nerozilor şi‑a celor care‑ar fi încercat să‑l descurajeze. Un scăunel la distanță de foc, doi pantofiori albaştri aruncați pe covor indicau totodată prezența unui copil în casă; şi, într‑adevăr, dinspre camera alăturată, unde mama şi bebeluşul tocmai dispăruseră, veneau în valuri râsete catifelate, gângurit de copil, tărăboiul amuzant al unui cuib care adoarme. Toate acestea răspândeau în interiorul artistic un vag parfum de fericire familială la care poetul aspira cu plăcere.

Dragostea în spaniolă, volum colectiv

În literatura spaniolă, secolul XIX este cunoscut ca „epoca de aur a romanului“. S-a impus atunci o generaţie excepţională de prozatori – de la Benito Pérez Galdós până la Vicente Blasco Ibáñez sau Emilia Pardo Bazán. Nicicând în istoria literaturii nu mai existaseră atât de mulţi romancieri de o asemenea anvergură. Însă, deşi romanele sunt cele care s-au bucurat de un succes răsunător, proza lor scurtă nu este mai puţin inovatoare sau valoroasă. „Dragostea în spaniolă” reunește cele mai frumoase povestiri de dragoste ale romancierilor spanioli emblematici pentru această perioadă, texte surprinzătoare şi eclectice ale unor scriitori pe care credeaţi că îi cunoaşteţi: Leopoldo Alas „Clarín“, Emilia Pardo Bazán, Juan Valera, Benito Pérez Galdós, Felipe Trigo, Vicente Blasco Ibáñez, Pedro Antonio de Alarcón, Armando Palacio Valdés.

Trecuseră nouă ani de când Luis Santurce se despărţise de soţia lui. O mai vedea uneori, învelită în mătase şi tul, pe bancheta din spate a unei maşini, trecând pe dinaintea lui ca un fulger plin de frumuseţe, ori la teatru, când de la galerie îi ghicea prezenţa în câte‑o lojă, înconjurată de domni care se întreceau în a‑i spune câte ceva la ureche pentru a se bucura de un zâmbet intim din partea ei. Acele scurte întâlniri răscoleau toată furia adunată în el; asemenea unui bolnav care se teme de revenirea durerilor, fugise neîncetat din calea soţiei lui, dar iată că acum urma să o întâlnească, să o vadă şi să‑i vorbească în acel hotel al cărui lux deşănţat era dovada de netăgăduit a neruşinării ei. („Manechinul”, de Vicente Blasco Ibáñez)

Vă invităm să vă întoarceți la începutul listei de lecturi a primăverii pentru a descoperi primele 5 povești din colecția Iubiri de altădată!