Femeia simplă. Eroina.

În umbra eșafodului, de Carol Birch, este o carte dintre acelea care îți rămân în minte multă vreme după ce le-ai citit. Căci Margaret Catchpole este și nu este o femeie obișnuită. Ea a trăit cu adevărat într-o Anglie de demult (1762-1829), în care femeile simple nu știau să citească, nici nu traversau ținuturi călare pe cei mai frumoși cai, nici nu se îndrăgosteau de aventurieri contrabandiști sfidând normele sociale ale vremii. Ea a fost, iată, o femeie simplă, care făcea toate acestea.” Vă invităm să descoperiți în continuare viziunea jurnalistei Alina Vîlcan despre farmecul și curajul femeilor simple. Alina a participat în calitate de speaker la evenimentul „Povestea ta poate schimba lumea”, pe care editura noastră l-a organizat la Ceainăria Cărturești Verona la jumătatea lunii martie.

by Miluta Flueras http://fb.com/miluta7

Foto de Miluță Flueraș

„Margaret Catchpole este o rebelă a timpului ei, timp în care britanicii te-ar fi spânzurat, cu puțin ghinion, și dacă furai câțiva bani. Iar Margaret, Margaret fură un cal pentru a-l salva din cea mai crâncenă închisoare pe bărbatul iubit. Are curaj, veți spune. Nu încape îndoială. Întreaga ei viață îți apare ca un act prelungit de curaj. Călărește în galop până la casa doctorului pentru a-și salva stăpâna, creându-și astfel o legendă locală încă din adolescență, coboară în ape înghețate pentru a salva de la moarte copii, ca tânără doică, și tot ca o salvatoare poate și moare undeva departe, în Australia, acolo unde erau deportați nelegiuiții britanici. Căci Margaret este deopotrivă o nelegiuită a timpului său. Drama ei se naște din dorința de a-i salva pe toți, care îi va asigura nenorocirea și sfârșitul.

M-am întrebat cu ce aș putea asocia în viața de azi un astfel de curaj. Ca jurnalist, într-un deceniu de presă scrisă, întâlnești tot felul de oameni. Am întâlnit femei simple cărora copiii le fuseseră infectați cu HIV în sistemul sanitar românesc de la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90, iar ele nu se dăduseră bătute și înființaseră  asociații ca să lupte cu boala aceea crâncenă. Apoi am întâlnit femei tinere, care încercau să-și salveze copiii diagnosticați cu autism. Își părăsiseră joburile, creaseră ONG-uri care aduceau din America terapeuți care să pregătească la rândul lor alți terapueți în România. Am întâlnit o femeie care făcuse 16 ani de închisoare pentru omor, la capătul cărora, liberă, jura că nu a omorât pe nimeni, dar nu uita ororile cărora le rezistase în închisori. Am întâlnit femei care le citeau povești copiiilor lor cu boli grave în spitalul Marie Curie fără să plângă vreodată în fața lor. Am întâlnit femei vârstnice, în satele din sudul țării, crescându-și nepoții cu o energie ieșită din comun, căci părinții acestora luaseră drumul străinătății pentru supraviețuire. Am întâlnit femei care au suportat ani la rând bătăile soților, crezând că astfel își vor salva familiile, iar când au înțeles că adevăratul curaj înseamnă să pleci din fața abuzului, au plecat. Chiar dacă de acum trecuseră de 60 de ani. Câte drame, atâtea dovezi de curaj!”

Alina Vîlcan

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate