Text de Andrei Crăciun
Carol Birch reușește să spună în romanul În umbra eșafodului o poveste foarte bună, ceea ce s-a mai întâmplat și cu alte ocazii în literatură, și în același timp să ne atragă atenția asupra unui fenomen care ni se tot arată, și nu mai știm să îl vedem. Acel fenomen este frumusețea unei istorii personale din care nu lipsește curajul. Vorbim prea puțin despre curaj, lași, conformi, dacă nu chiar uniformi, cum am ajuns.
Andrei Crăciun, speaker la evenimentul „Povestea ta poate schimba lumea”. Foto de Miluță Flueraș
Margaret Catchpole este o femeie care a existat cu adevărat, a trăit, a iubit și a murit acum două sute de ani. O femeie de două ori condamnată la moarte care a reușit de fiecare dată să se salveze. O femeie care a făcut mari sacrificii din iubire, și din ce altceva se cuvine să facem sacrificiile dacă nu din iubire? Căci, care este, până la urmă, sensul unui destin? Carol Birch ne dă câteva răspunsuri evocând-o pe Margaret Catchpole într-un portret deopotrivă intim și răvășitor. Margaret nu a intrat în canoanele timpului său, l-a sfidat și l-a depășit. Ea nu a fost o femeie oarecare. Și aș risca o afirmație: orice femeie, dacă nu orice om, are toate premisele să nu fie „oarecare”. Sub aparența simplității se ascund lupte pe care nu le cunoaștem, baricade în care s-a rezistat cu demnitate, războaie întregi, unele chiar nesfârșite.
Am avut ocazia să umblu pământul și pretutindeni pe pământ am văzut că femeia este motorul schimbărilor. Femeile, mame, bunici, surori, fiice, iubite, amante, mătuși, femeile, în această aparentă simplitate a vieții lor, deschid drumuri. Ele sunt mai tenace și mai generoase și, în definitiv, mai apte pentru supraviețuire. Fără dumnealor, pur și simplu nu se poate. Cred că, nu întâmplător, în romanul În umbra eșafodului este atât de des amintit miracolul nașterii unui om, care poate că este un miracol, dar nu poate fi chiar atât de miracol fără pragmatismul tipic femeilor (care, nu-i așa?, pare simplu).
Mai departe: femeile simple. Există așa ceva? Mai degrabă, nu. Oricum, femeile din cartierele mărginașe, de la periferie, de acolo unde viața e dură, femeile în etate, precum și tinerele fete, ele duc pe umerii lor întreaga construcție socială. Atât de simplu e. Și fără această simplitate teribilă a celei mai complexe dintre sarcini – când viața tuturor depinde de a ta – nimic n-ar fi, nimic n-am fi.