Când citești un roman, nu poți să nu te gândești cum te-ai simți dacă ai fi în locul personajului pe care îl însoțești din pagină în pagină. Când personajul este Matthew Shapiro, eroul principal al thrillerului „Mâine” semnat de Guillaume Musso, mergi mai departe de atât. Te regăsești în emoțiile și în comportamentul lui, te identifici cu el și ai vrea să depășești în locul lui obstacolele care îi ies în cale. Nici nu este de mirare, câtă vreme Matthew, cu blugii lui prespălați și cizmele din piele cu aspect patinat, seamănă mai degrabă cu un student decât cu unul dintre profesorii scorțoși și sobri. Pentru că, firește, pentru Matthew nu este suficient să fie un bărbat atrăgător, este și unul dintre cei mai populari profesori de la Cambridge, la ale cărui cursuri se înscriu 800 de studenți într-un semestru. Dar, dacă romanul pe care îl citești îți face cunoștință cu un bărbat anxios de 32 de ani, care a locuit până acum numai cu mama lui, iar după moartea ei a intrat într-o serie de încurcături care s-au sfârșit în Centrul de Reabilitare pentru îngrijirea pacienților cu boli mintale, parcă te-ai gândi de două ori înainte să te identifici cu el.

Identificarea cititorului sau a spectatorului cu protagonistul este, probabil, principalul proces psihologic care se produce în mintea noastră când citim o carte sau vizionăm un film. La asta se referă recenziile când ne îndeamnă să intrăm în pielea personajului. Identificarea cu un personaj este urmarea firească a tendinței noastre de a proiecta propriile gânduri, motivații și emoții asupra altor oameni. În a doua fază, intervine și empatia. Când întâlnim oameni fericiți sau triști, victorioși sau suferinzi, recunoaștem stările prin care trec și le împrumutăm cu ușurință. Acest proces face parte dintr-un mecanism pus pe roate de evoluție, care ne permite să ne înțelegem unii pe alții în societate.

Așa se explică și ceea ce nu ne-am fi așteptat să se întâmple, adică sa ne identificăm cu Elling când descrie stările prin care a trecut după ce s-a trezit în camera de spital: „Mi-era frică. Îngrozitor de frică. În viața mea nu-mi mai fusese atât de frică. Dar frica îmi era bine ambalată. Stătea acolo în stomac și ardea.” sau „Eram amețit, cumplit de amețit, dar m-am forțat să rămân pe picioare. Am înaintat cu pași de moșulică spre chiuvetă.” Timidul și nevroticul Elling este personajul principal al romanelor „Vedere spre paradis” și „Frați de cruce” semnate de autorul norvegian Ingvar Ambjørnsen, cărora li se va alătura în curând ultimul roman al trilogiei, „Dansul raței”.

Referindu-se la filmul său Psycho (1960), Hitchcock era convins că spectatorii se identifică într-o oarecare măsură cu Norman Bates (Anthony Perkins), care abandonase într-un iaz mașina cu trupul neînsuflețit al victimei sale: „Când Perkins se uită la mașină… publicul se gândește: Sper că o se scufunde până la capăt. E un instinct natural.”

Dincolo de anxietatea și ciudățeniile care îl definesc, Elling este posesorul unei imaginaţii debordante şi hiperactive. Nu poți să nu îl îndrăgești când îi citești gândurile din fața cinei de Crăciun de la sanatoriu:

„Cina a fost servită fix la ora șase. Coaste de porc și varză cu chimen, exact ca acasă. Dacă facem abstracție de întreg haosul de la masă, ceea ce am făcut cu mare plăcere, atunci cea mai mare parte a serii a fost aproape normală. La fiecare înghițitură închideam ochii și mă aflam din nou împreună cu mama la noi în apartament. Mestecam și savuram bucatele gustoase, iar în întunericul din spatele pleoapelor închise apărea fața mamei.”

Uneori, când râde, Elling își simte sufletul încălzindu-se. Se bucură când descoperă în supermarket coșul mare cu ceasuri taiwaneze de plastic verde, exact cadoul de Crăciun pe care și-l dorea colegul lui de cameră. Se întristează apoi când vânzătoarea de la magazin, căreia îi povestește însuflețit o mulțime de lucruri în timp ce i se împachetează cadoul, nu îi dă nici macar un raspuns onomatopeic. Ingvar Ambjørnsen nu crede deloc în existența unui standard de normalitate „Ceea ce numim «normal» nu există, de fapt. «Omul obișnuit» nu există. Cu toții ne ascundem, într-o măsură mai mare sau mai mică, în spatele unei măști.”. Despre Elling nu se poate spune că este normal, obișnuit sau ușor de inteles, dar niciunul dintre noi nu este așa.

Romanul „Dansul raței”, de Ingvar Ambjørnsen, al cărui personaj principal este Elling, este în curs de apariție la Editura ALL, în colecția Strada Ficțiunii.