Darul care costă puțin, dar valorează enorm

„Secretul Bogăției și al Fericirii este acela de a da în dar. Renunțarea de sine, să câștigi doar pentru ca să dai, iată legea care este și lege a naturii, sursa adevăratului profit”, notează Marcel Mauss, sociolog și antropolog francez dedicat studiului societăților primitive. Nici societatea noastră nu este străină de practica darului, și mai ales în luna decembrie și-o asumă ca pe o obligație: „Alegeți din peste 1.000 de cadouri de Crăciun pentru a-i face fericiți pe cei dragi!”, „Găsiți cele mai inedite cadouri!”, „Lăsați o impresie bună cu ideile voastre de cadouri!”, „Cumpărați din cea mai mare selecție de coșuri de Crăciun!”.  Astăzi, ca în vechime, oferim pentru ca darul să se întoarcă la noi – fie sub forma unui zâmbet de încântare și recunoștință, fie, de ce nu, sub forma altui dar de care să ne bucurăm la rândul nostru. Dar, în vechime, mai mult decât în zilele noastre, oamenii nu dăruiau și nu primeau un banal obiect, ci calitățile și norocul pe care acesta le încorpora. Niciodată darul nu se identifica cu el însuși ca lucru. Pentru maori, de exemplu, obiectul dăruit avea un spirit al său numit Taonga, care reprezenta puterea magică a darului. Prin intermediul acestui spirit, cine oferea avea influență asupra celui care primea darul.

Ce ați spune dacă am reactiva un strop din această gândire magică în decembrie 2015? Haideți să nu ne mulțumim cu obiecte strălucitoare și pretențioase capabile să facă o impresie bună și să oferim cadouri cu semnificație și cu puterea de a-i influența în cel mai bun mod cu putință pe cei care le primesc! Să ne gândim la dar nu ca la o cutie mare, împachetată cu hârtie strălucitoare și legată cu fundă roșie, ci ca la o sumă de gânduri bune, un bulgăre de imaginație, iubire, bunătate și inspirație. Aceste semnificații ne conduc pe fiecare în direcții congruente cu viziunea proprie asupra lucrurilor, deci dacă spunem „imaginație”, noi ne gândim invariabil la:

Cărțile pentru copii

Vă amintiți de Pixi, spiridușul simpatic echipat cu căciuliță roșie, tunică verde și cizmulițe roșii? Cărticelele de buzunar PIXI sunt pătrate, cu latura de 10 cm și ușor de manevrat pentru cei mici. Au aproximativ 500 de cuvinte și paginile pline cu desene color. Se mândresc cu mesaje educativ-distractive și se termină întotdeauna cu un joc atractiv, ceea ce le recomandă ca un cadou ideal pentru preșcolari.

15.Bucuriile_iernii-C1 untitled

untitled untitled

untitled 23.Alba_ca_Zapada_RO-C1

Când Moș Crăciun are nevoie de ajutor, la cine să apeleze decât la vrăjitorul Zaharia Zanzibon și la Iepurașul Alb? În loc să se ocupe de pregătirea cadourilor pentru copii, spiridușii Moșului se plimbă prin oraș și fac numai încurcături. 250 de vrăji care au întors lumea cu susul în jos abia așteaptă să fie descoperite de detectivii isteți. Iată cadoul ideal pentru copiii care încă n-au împlinit 7 ani!
04 Zaharia_Zanzibon_Piticii_lui_Mos_Craciun-C1

Alexander Afanasiev, cunoscut drept corespondentul Fraților Grimm în spațiul rusesc, a publicat aproape 600 de basme și povești populare, contribuind astfel la realizarea uneia dintre cele mai ample colecții mondiale de povești din folclor. Printre ele se numără și minunatele basme „Zăpezica” și „Bunicul Îngheț”, care fac parte din colecția Călătorii în lumea basmelor. Pot fi o amintire de neuitat pentru copiii care le descoperă singuri, în timp ce învață să citească.
Zapezica - coperta - final.cdr

Cărțile Ceceliei Ahern

Cecelia Ahern are un talent special de a ajunge la miezul trăirilor umane, oferindu-ne lecții de viață ce invită la reflecție. „Cel mai bun mod de a evada din viața de zi cu zi este să te refugiezi în paginile unui roman de Cecelia Ahern“ – Glamour
cecelia ahern bestsellere

Cărțile lui Guillaume Musso

Guillaume Musso, romancierul preferat al Franței, prezintă povestea a două vieți legate de un secret uluitor, o comedie romantică ce se transformă pagină cu pagină într-un thriller care te ține cu sufletul la gură. „Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire
Chemarea_ingerului-T2-C1

Cărțile Laurei Adamache

Laura Adamache recomandă preparate clasice condimentate cu idei moderne și pregătite cu ingrediente gustoase și sănătoase. Pentru fiecare rețetă se indică gradul de dificultate, iar modul de preparare este prezentat pe puncte, pas cu pas. Rețetele sunt completate de casete cu trucurile delicioase ale autoarei.
24retete-Peste+Prajituri-C1-3D

Nota lui Moș Crăciun: Până pe 13 decembrie, vă puteți bucura de o reducere suplimentară de 20% la orice titlu de pe site-ul www.all.ro. Reducerea se cumulează cu alte reduceri existente pe site. Introduceți codul „Moș Crăciun” în câmpul „Cupon de reducere” la finalizarea comenzii.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate