Daria Donțova – femeie, scriitoare, vedetă

Daria s-a născut la Moscova pe 7 iunie 1952, a devenit jurnalistă și a predat limba franceză și limba germană. Iluziile ei literare au înflorit în anii ’70 odată cu primul roman pe care l-a scris, dar i-au fost rapid spulberate de refuzul editorului: ,,doamnele nu scriu romane poliţiste”.

daria dontova editura all

În septembrie 1998, după ce a fost diagnosticată cu cancer de sân în fază avansată, medicii au prezis că va mai trăi până la începutul anului următor. Cu trei operații dificile în trecut și fără perspective de viitor, Daria a scris un roman polițist în timp ce era internată la secția de Terapie intensivă, ca o alternativă la a-și plânge de milă, folosindu-se astfel de singura modalitate de a sfida moartea pe care o avea la îndemână. Asistenta de serviciu a fost prima ei cititoare, iar Daria povestește că într-o noapte s-a trezit în râsetele zgomotoase ale asistentei care savura manuscrisul.

Moartea n-a mai avut niciun cuvânt de spus în fața optimismului și a talentului ei literar. Astăzi, Daria se dedică luptei împotriva cancerului de sân, participând la conferințe și implicându-se în proiecte care sprijină femeile afectate de această boală. Viața ei de scriitoare a început cu vindecarea de cancer, iar romanele care au urmat și-au câștigat renumele de „pastile împotriva depresiei”, prelungindu-și efectele miraculoase asupra rusoaicelor obișnuite devenite fane înfocate.

daria dontova

În prezent, numele Dariei Donțova strălucește pe coperțile a peste 200 de cărți, printre care se numără 150 de romane polițiste, dar și cărți de bucate sau autobiografii. Pentru că a scris aproximativ 100 de romane în 10 ani, a intrat în Cartea Recordurilor ca cel mai prolific scriitor rus de romane poliţiste. De asemenea, a fost votată de trei ori „Cel mai bun scriitor al anului” în Rusia, iar mai multe dintre cărțile ei au fost declarate „Cele mai vândute titluri ale anului”. Mai mult decât atât, este o prezență constantă la emisiunile TV și este foarte activă în mediul online.

Romanele ei s-au transformat în bestsellere si dincolo de granițele Rusiei, au inspirat seriale de televiziune si i-au adus Dariei statutul de vedetă. Succesul uimitor al scrierilor ei polițiste se datorează umorului care însoțește fiecare situație și farmecului cu care își accesorizează personajele. Călătoria în universul Dariei continuă alături de Camelia Cavadia pe blogul său, iar pe site-ul Editurii ALL vă dau întâlnire romanele „Manichiură pentru mort”, „Poker cu rechinul” și „Dragul meu ticălos”.

Primăvara cititoarelor a sosit, bucurați-vă din plin de soarele din paginile cărților!

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate