Cecelia Ahern: „Scrisul este evadarea mea”

De evadare ne pregătim și noi, pentru că joia aceasta avem întâlnire cu fermecătorul roman „Anul în care te-am întâlnit”, semnat de Cecelia Ahern și recent publicat de Editura ALL. Pe 22 octombrie, începând cu ora 19.00, oricine iubește cărțile care au puterea de a ne pune pe gânduri și darul de a ne învăța lecții prețioase de viață este binevenit la Cărturești (ceainărie). Evenimentul este organizat în colaborare cu Clubul Scriitoarelor. Avându-le invitate pe Camelia Cavadia (carticusuflet.ro), Virginia Costeschi (bookmag.eu) și psihologa Gigi Ghinea, ne reunim în jurul temelor centrale ale romanului: modul de a gândi și alegerile unui workaholic, prietenia sinceră dintre o femeie și un bărbat, momentul potrivit pentru schimbările care contează în viață. Discuția va fi moderată de Erika Ciuică de la Clubul Scriitoarelor. Până atunci, să ne bucurăm de întâlnirea cu gândurile și ideile Ceceliei, prin intermediul unui scurt interviu!

Cecelia_Ahern-Author-580x435

Cărțile tale se ocupă de niște subiecte foarte spinoase. Cum reușești să faci trecerea de la starea potrivită pentru lucru la viața de familie ? Dacă te obsedează cartea când ești cu familia, cum faci să scapi de gândurile astea ?

Cecelia Ahern: Copiii mi‑au schimbat complet modul de lucru. Înainte obiș­nuiam să lucrez în general noaptea (și ziua, și noapte, și nu mă mai opream). Casa era și birou, așa că puteam să lucrez oriunde și scriam ori de câte ori mă simțeam inspirată. După ce au apărut copiii mi‑am luat un birou în afara casei, și merg acolo patru zile pe săptămână, de la 9.30 la 5.30. Orele de lucru sunt mult mai puține decât înainte, dar programul este mai ordonat. Înainte nu credeam că o muncă de creație se poate face cu program, în orele în care ești la birou, dar de îndată ce am intrat în noul meu birou mi‑am dat seama că mintea mi se poate deschide foarte bine acolo, și poate merge în toate direcțiile de care e nevoie, lucru care nu se întâmplă în prezența copiilor. Uneori durează ceva până îmi scot romanul din cap după ce am plecat de la birou. Alteori sunt amețită, parcă sunt prinsă între două lumi. Dar când ajung acasă reușesc să revin cu picioarele pe pământ, pentru că trebuie să fiu prezentă alături de copiii, și asta îmi și doresc. Scrisul este evadarea mea, dar copiii sunt evadarea din evadare.

Ai publicat zece cărţi în zece ani. Ce crezi că ai învăţat despre tine şi despre tine ca scriitoare în toţi aceşti ani?

Cecelia: Am învățat atât de multe, încât nu prea îmi dau seama cum aș putea rezuma totul. Dar cred că cel mai important lucru pe care l‑am învățat este că succesul se datorează faptului că cititorii se regăsesc în personajele mele și trăiesc cu adevărat povestea cărții. Se simt conectați la ea în același fel în care sunt și eu, iar pentru a continua această relație și pentru a păstra cărțile într‑o notă a realității crude – cum a fost P.S. Te iubesc – trebuie să pun suflet în fiecare cuvânt. Dacă eu în simt în profunzimile lui, atunci îl poate simți și cititorul. Am căpătat încredere. Scriu mai bine, și știu că încăpățânarea are rolul ei : trebuie să mă limitez la ce are efect în cazul meu, lăsând deoparte ce are efect pentru alții. Am scris P.S. Te iubesc la masa din sufragerie, în pijamale, fără să mă gândesc că va citi cineva vreodată povestea. Și totuși, povestea mea a ajuns în 47 de țări. Acum știu că indiferent ce idee sau ce personaj se naște în mintea mea, o să fie cineva, undeva, care a trăit ce scriu eu, iar în poveste trebuie să‑i fac dreptate acelei persoane.

Cum crezi că s‑a schimbat scrisul tău în ultimii zece ani ?

Cecelia: Cum spunea Justin Timberlake despre ultimul lui album, e vorba de straturi. Există un strat al personajelor și unul al poveștii. Fac această distincție din ce în ce mai mult. Mai multă pulpă, mai mult suc – asta face povestea să fie mai bună.

Unde te vezi peste zece ani ?

Cecelia: N‑am nicio idee, desigur, însă mi‑ar plăcea să continui ce fac. Unul dintre scopuri este să continui să scriu romane, dar vreau să rămân implicată și în film și televiziune. Dacă peste zece ani o să fac asta, iar copiii o să fie fericiți și sănătoși, atunci mă pot considera cea mai fericită persoană din lume.

 

 

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate