Sudul Franței, primăvara lui 1999. În miezul nopții, un bărbat de 24 de ani gonește pe autostradă spre Montpellier. Gândurile lui conduc în sens invers, spre seara abia încheiată pe care a petrecut-o în Nisa cu iubita, întâlnind în cale numai repere din viața împlinită de la acel moment: primul job adevărat, primul salariu consistent, prima relație serioasă. Apoi se întâmplă. Total neanunțată, moartea își face apariția în viața lui fericită.
Se produce o coliziune foarte puternică. Bărbatul pierde controlul mașinii, iar corpul lui pierde controlul gândurilor. Are din nou 10 ani în biblioteca din Antibes, alături de mama lui de meserie bibliotecară. În aceeași secundă, are 19 ani și vinde înghețată în New York alături de alți tineri plini de entuziasm din lumea largă.
Salvatorii i-au spus că e un miracol că a scăpat cu viață. Până să poată resimți acest miracol, au urmat zile terifiante presărate cu flashback-uri de la locul accidentului și nenumărate coșmaruri. Treptat, frica i-a dat drumul din strânsoare, lăsând loc curiozității. A început să citească obsesiv despre oamenii cărora le-a dat târcoale moartea și despre evoluția lor începând din acel punct critic.
Mai mult
Fenomenul „Pisicile războinice”
„Concentrează-ți energia în prezent și renunță la grijile trecutului.” Postate pe pagina de Facebook potrivită, aceste cuvinte înțelepte pe care le-am atribui în mod normal unui guru New Age vor fi automat recunoscute ca aparținându-i doctorului Yellowfang.
La începutul anilor 2000, Vicky Holmes a primit din partea prestigioasei edituri Harper Collins provocarea de a crea un roman pentru copii despre pisicile sălbatice. A răspuns cu scepticism, temându-se că va seca rapid izvorul ideilor pe această temă. De la proiectul unui unic roman, prin împletirea subiectelor de război, politică, iubire damnată și conflict religios, ramificate prin întâlnirea mai multor destine și prin dezvoltarea complexă a caracterelor la limita dintre bine și rău, au rezultat în cele din urmă 5 sub-serii a câte 6 volume fiecare. Lui Vicky i s-au alăturat autorii Kate Cary, Cherith Baldry și Tui Sutherland, iar așa a luat naștere Erin Hunter, pseudonimul care îi aduce pe toți sub aceeași umbrelă.
3 vești bune pentru cititorii pasionați
Dacă ții veioza aprinsă târziu în noapte ca să citești un capitol și apoi încă unul-două-cât-mai-multe, dacă citești în mașină pe scaunul din dreapta, cu tot răul de mișcare aferent, sau dacă răspunzi la „ce mai faci” citindu-le celor dragi pasaje din cartea de care nu te poți desprinde, vei descoperi în acest articol câteva informații care te vor motiva să îți continui și să îți rafinezi arta.
1. Poți citi mai multe cărți în paralel.
În funcție de momentul zilei și de dispoziția pe care o ai, bifează titlul potrivit din lista de lectură! Poți parcurge în același timp o carte de ficțiune, o carte specifică domeniului tău de activitate, o carte practică sau una dintr-un domeniu care îți stârnește curiozitatea, cum ar fi istorie, filosofie sau psihologie.
Recomandarea editorului: romanul istoric „Palatul de iarnă. Ecaterina cea Mare. Nașterea unei țarine.”, cartea de istorie „Rusia imperială” și ghidul de terapie naturistă „Secretele longevității”
Pentru o lume mai bună, citește-le copiilor povești!
Tinerii nu mai citesc. Românii, în general, citesc puțin. 22% dintre români nu citesc niciodată o carte, iar mai mult de o treime nu cumpără niciodată cărți (se arată într-un studiu IRES).
Din ce în ce mai conștiincioși, introducem în agenda zilnică probleme de toate mărimile și culorile. Practicăm cu spor stresul de performanță, dar rămânem cu restanțe la timpul petrecut în compania copiilor și a cărților de povești pe care le îndrăgesc. Titlurile din programa școlară se dovedesc de multe ori neatractive, iar în scurt timp apar și comentariile sau referatele obligatorii. Confruntarea cu lista de lectură se transformă într-o probă de rezistență din care copiii ies de cele mai multe ori dezamăgiți. Ca urmare, cu greu mai deschid o carte fără strângere de inimă.
Mai mult
Câștigă Mandatul de Președinte pe Strada Ficțiunii!
Surse de inspirație pentru discursul lui Otto Witte:
Otto Witte Președinte! În plină campanie electorală!
Un interviu pus pe fapte mari, de Iulia Burtea
După cum ne-a povestit, Otto Witte, acrobat din Hamburg, a fost încoronat rege al Albaniei. E un club foarte restrâns – sunt doar o mână de oameni cei care pot spune „Îmi aduc aminte de ziua în care am fost încoronat”.
Regula numărul unu a regalității: un rege nu poate să faca ce vrea el. Un rege trebuie să facă ce vor alții. Mă gândesc că nu are rost să fii rege dacă nu poți nici măcar să iei prânzul unde vrei tu, cu cine vrei tu. Dar eu nu am fost niciodată regină, așa că nu știu gustul dulce al regalității. Pe de altă parte, președintele României poate să facă absolut tot ce îi poftește inima, nu-i de mirare că până și capul încoronat al lui Otto Witte a fost tentat să intre în cursa pentru Cotroceni.
Otto Witte Președinte. pardon, rege!
Un interviu cu gura până la urechi, de Iulia Burtea
Eram foarte emoționată când am intrat în reședința lui Otto Witte de pe Strada Ficțiunii. Înăuntru au venit doi bărbați aducând platouri cu prăjituri și tăvi cu cești zornăitoare de cafea. M-am așezat, și, după ce toată lumea a fost servită și chelnerii au plecat, Otto s-a întors spre mine cu un zâmbet îngăduitor și m-a informat din start:
„Am reușit să devin rege și am și scăpat cu viață, din moment ce scrie în actele mele că sunt fostul rege al Albaniei. Scrie acolo, negru pe alb. Crezi că guvernul nostru te-ar minți? Gândește-te bine înainte să răspunzi și nu pune nimic pe hârtie. Eu o să mai pun de o așa-zisă ceașcă de ceai.”
L-am întrebat dacă îi place ceaiul și mi-a răspuns imediat:
„Poșirca asta e ceai tot așa cum ceai e ce îți servește o fetiță din setul ei miniatural de plastic, la o petrecere cu păpușile. Ceaiul ăsta e ceai în adevăratul sens al cuvântului, doar că îi lipsește unul dintre cele două ingrediente esențiale, celălalt fiind apa fiartă.”
Am început interviul înainte să-i sară și ceaiul, și muștarul, și coroana de pe cap.
Biblioteca Viitorului
Viitorul începe în Norvegia, lângă Oslo, într-un loc unde vor fi plantați 1.000 de puieți de molid, și continuă în Biblioteca Deichmanske, care se deschide peste 4 ani în Oslo, unde vor fi găzduite 100 de texte colectate anual de la câte un autor. Acest proiect de viitor poartă semnătura artistei scoțiene Katie Paterson și se poate mândri cu un concept senzațional: peste 100 de ani, copacii crescuți din puieții de acum și textele din capsula timpului vor forma împreună o carte.
Pradoxal, viitorul va fi construit, pagină cu pagină, din trecut, iar Biblioteca Viitorului este dedicată ideii că acțiunile din prezent influențează viaţa urmaşilor noştri. „În esenţă, acest proiect propune speranţă: că va exista o pădure, că va exista o carte şi că vor exista cititori peste 100 de ani. Alegerile acestei generaţii vor modela secolele care urmează într-un mod, probabil, fără precedent”, punctează Katie.
Margaret Atwood, care a afirmat în trecut că știe cine este Diavolul, dar nu are habar ce înseamnă Prada, dovedește încă o dată că nu este adepta ideilor care cresc în toate vitrinele și devine primul autor participant la excentricul proiect Biblioteca Viitorului. Manuscrisul ei, alături de celelalte 99 care îi vor urma, nu va fi prezentat publicului până în 2114.