„Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec a câştigat Premiul literar „Augustin Frăţilă” – romanul anului 2013, ediţia a III-a în valoare de 10 000 de euro. Premiul trece, emoțiile rămân, la fel ca amintirea vremurilor în care marii artiști mâncau câte o floare pe zi. O altfel de floare, numită scrisoare, mâncăm și noi astăzi, suficient cât să se simtă îndestulat spiritul multă vreme de acum înainte.

„Dragă Augustin,

Ideea că romanul meu Negustorul de începuturi de roman a fost nominalizat pentru premiul „Augustin Frăţilă“ mă tulbură şi mă pune pe gînduri, îmi evocă amintiri şi mai ales mi te aduce pe tine în minte şi în gînd, Augustin, aşa cum erai cînd te-am cunoscut, pe vremea cînd eram nemuritori.

Mă bucur în primul rînd, Augustin, că acest premiu există şi că poartă numele tău, semn că oamenii te-au iubit şi te-au apreciat cu adevărat şi că nu te vor lăsa să intri în eclipsa uitării, cum se întîmplă cu mulţi artişti după ce cade cortina. Mă bucur, Augustin, şi pentru faptul că acest premiu care îţi poartă numele a devenit cea mai importantă recompensă pentru roman din România, un alt semn de stimă pentru tine. Tu meriţi din plin acest omagiu pentru că ai fost un om generos, un fel de ardere continuă, un poet atipic, un trubadur de sfîrşit de secol, un seismograf a tot ce avea mai frumos şi mai curat generaţia noastră optzecistă. Ai fost însă şi un om care s-a cheltuit secundă de secundă. Dacă există un zeu al dezordinii, sunt convins că ai avut un pact cu el…

Îmi amintesc cînd te-am ascultat cîntînd pentru prima dată, în casă la Nichita. Ce uluitoare nopţi am petrecut atunci cu tine şi cu mulţi dintre prietenii noştri… În jurul lui Nichita gravitau multe fiinţe avide să fie luate în seamă, toţi se considerau prietenii lui. Puţini dintre ei au avut însă cu Nichita o legătură profundă, cum ai avut tu. Cînd cîntai tu pe versurile lui Nichita, se întîmpla ceva cutremurător, se topeau inimile, se zbăteau pleoapele nopţii, se dilatau secundele. Nichita s-a oglindit în cîntecele tale cum nu i s-a mai întîmplat niciodată.

Dar de fapt toate poemele noastre se oglindeau în tine şi toţi ne-am fi dorit să ne vedem versurile decantate de acordurile ghitarei tale. Îmi răsună în minte şi astăzi vocea ta puternică şi în acelaşi timp doldora de tandreţe. Ai fost de fapt un fel de romantic întîrziat, un idealist nostalgic, un ardelean eşuat în Balcani, un neadaptat profesionist, un etern îndrăgostit de sublime năluci… Cînd te-am cunoscut mai bine şi ai aflat că sunt din Bucovina, obişnuiai să-mi oferi, la chefuri, un cadou preţios, şi cîntai pentru mine un cîntec pe versuri de Adi Cusin, dedicat Bucovinei. Nu pot să uit începutul acestui cîntec: „Aleargă gerul peste Bucovina…“ Și n-am uitat nici refrenul: „Am prins ninsori şi am pierdut iubite / Dar ca pămîntul ei nimic mai sfînt / Şi-alerg după cuţitele-mpletite / În urma unei sănii lunecînd“.

Departe de mine gîndul de a formula vreun reproş, dar totuşi, ce nebun erai (şi de fapt nu numai tu) ! De cîte ori nu te-am văzut plecînd la şase dimineaţa,  cu alţi poeţi, critici şi scriitori dintr-un anume grup optzecist, dar şi intergeneraţional pentru a încheia o noapte de chef, de poezie şi de muzică pe un teren de sport cu o partidă de fotbal ! Aşa trăiai tu, Augustin, la ora la care erai nemuritor.

Nu pot uita încă o secvenţă trăită cu tine: Nichita Stănescu îşi lansa la Magazinul Muzica de pe calea Victoriei o carte şi un disc cu poeme cîntate de tine. Tu erai acolo, cîntai pe versuri de Nichita şi cred că atmosfera devenise ireală, parcă nu mai puteam respira de atîta poezie, de intensitatea emoţională a muzicii tale şi de cantitatea de intemperii cosmice adunată în aer. La un moment, cînd ai făcut o pauză, o frumuseţe de fată s-a apropiat de tine şi de Nichita şi v-a dat cîte o garoafă. Iar voi, care eraţi nebuni, aţi dus florile la gură şi aţi început să le mestecaţi. Dar nu ştiu cum se face că o a doua frumuseţe de fată, fără să fi văzut ce a făcut prima, s-a apropiat şi ea, şi tot cu două garoafe. Nichita s-a uitat la tine apoi la ea şi i-a spus: „Nu, noi nu mîncăm decît o floare pe zi“.

Aşa aţi rămas voi, în mintea mea, pe vremea cînd libertatea era o himeră interioară şi marii artişti mîncau cîte o floare pe zi. Povestesc aceste lucruri nu de alta dar ca să se ştie de ce este important premiul „Augustin Frăţilă“.

Matei Vișniec