Odată cu venirea verii, hainele îmblănite, puloverele tricotate și șosetele de lână se cațără în sertarele de sus ale dulapului, iar tricourile de bumbac, rochiile cu bretele și pantalonii scurți trec în prim plan. Ne-am gândit sa reorganizăm și biblioteca pe aceleași principii, adaptând-o la moda de sezon. Am profitat de faptul că prețurile sunt în vacanță, iar toate cărțile de pe site-ul www.all.ro costă cu 50% mai puțin. Iată care sunt primele titluri pe care le-am pus pe raft în biblioteca noastră de vară:
Ca să trăim sănătos, trebuie să bem apă naturală, cât mai curată. De fapt, ca să trăim, trebuie să bem apă. Nu ne-am fi așteptat, dar apa vine și ea cu instrucțiuni de folosire. Această carte ne învață cum să folosim apa pentru a preveni și combate îmbătrânirea prematură, cum să eliminăm fără efort kilogramele în plus, natural și fără restricții alimentare, cum să prevenim în mod natural boli precum astmul bronșic, alergiile, hipertensiunea arterială, cum să ameliorăm o largă gamă de dureri.
Anselm Grün, cel mai iubit autor de literatură spirituală din Germania, ne arată cum să abordăm problemele vieții cotidiene pentru a fi mai senini, mai puțin stresați, mai sănătoși, mai mulțumiți și, desigur, fericiți. Pe scurt, vara aceasta avem ocazia să învățăm cum să ne bucurăm de viață.
Rețete vegetariene din toată lumea
Giuliana Lomazzi ne călăuzeşte prin bucătăriile vegetariene din lumea întreagă, din Chile și Mexic până în Indonezia și Thailanda. Vom descoperi gusturi rafinate și condimente din cele mai inedite bucătării din Africa și Asia, dar și marile rețete clasice ale gastronomiei italiene sau franceze.
Dacă vă era poftă de un bestseller internațional, Guillaume Musso, romancierul preferat al Franței, ne servește direct pe plajă una dintre cele mai bune cărți ale sale. Descoperim povestea a două vieți legate de un secret uluitor, iar pe parcurs comedia romantică se transformă într-un thriller captivant.
Vă invităm să continuați selecția cărților preferate pentru biblioteca de vară făcând o vizită pe www.all.ro. Lectură de vacanță plăcută!
Interesante recomandări 🙂 Mi le-am notat. Tocmai am terminat Roman pentru doamne și mi-a plăcut la nebunie!