New York Times Book Review o descrie ca pe „O carte cu mult spirit. O lectură extraordinară…“, iar Paul Ehrlich de la Stanford University aprobă: „O carte strălucită, care poate bucura orice cititor. Un excelent ajutor pentru a înțelege ce înseamnă să fii om“. Lucrarea de excepție „Al treilea cimpanzeu”, semnată de Jared Diamond, profesor de geografie și fiziologie la UCLA, laureat al Premiului Pulitzer pentru bestsellerul internațional „Viruși, arme și oțel”, s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor cititorilor care au vizitat standul Editurii All la cea de-a XXII-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus în perioada 18-22 noiembrie 2015.
Studiile de genetică moleculară ale ultimilor ani ne dovedesc că oamenii de astăzi împărtășesc 98% din programul genetic al celorlalți doi cimpanzei: cimpanzeul bonobo din Zair și cimpanzeul obișnuit din restul Africii tropicale. Mai mult decât atât, distanța genetică dintre noi și cimpanzei este chiar mai mică decât distanța dintre alte specii foarte apropiate precum păsările vireo cu ochi albi și cele cu ochi roșii. Și totuși, noi suntem specia care domină planeta – pentru că am fondat o civilizație, avem mijloace complexe de comunicare, am dezvoltat capacitatea de a stăpâni lumea, dar și pe cea de a o distruge -, pe când cimpanzeii au rămas în continuare animale preocupate de propria supraviețuire. Ce anume din diferența de două procente din ADN-ul nostru a condus la o astfel de divergență între două specii înrudite?
„Creierul nostru mare a fost cu siguranță esențial pentru dezvoltarea limbajului uman și a inovației. Așadar, ne putem aștepta ca dovezile fosile să arate o legătură strânsă între dimensiunile mari ale masei cerebrale și caracterul sofisticat al uneltelor. Și totuși această legătură nu este deloc strânsă. Acest lucru se dovedește a fi nu doar una dintre cele mai mari surprize, ci și una dintre cele mai profunde enigme ale evoluției omului. Uneltele de piatră au rămas rudimentare și după sute de mii de ani de la dezvoltarea aproape completă a creierului nostru. Acum nu mai mult de patruzeci de mii de ani, neandertalienii aveau masa cerebrală chiar mai mare decât cea a omului modern, și totuși uneltele lor n-au fost nici inovative, și nici artistice. Neandertalienii erau și ei doar o specie de mamifere mari. Chiar și la zeci de mii de ani după ce unele dintre populațiile umane aproape că ajunseseră la anatomia modernă a scheletului, uneltele lor au rămas la fel de neinteresante ca cele ale oamenilor de Neandertal.”
Cei care caută fericirea în cărți s-au bucurat să găsească pe raft volumul de self help „Psihologia pozitivă”, aflat și el în topul vânzărilor Editurii All la Gaudeamus. Această lucrare ne oferă atât cunoștiințele teoretice și exemplele furnizate de oamenii de știință, cât și instrumentele practice pe care le putem folosi pentru a ne îmbunătăți perspectiva asupra vieții. Fericirea este mult mai ușor de atins atunci când pornim la drum în fiecare zi cu gânduri pozitive.
„Psihologia pozitivă ne spune ce anume dă roade. Ea studiază toate aspectele care țin de viață, gândire și comportament și care ne afectează bunăstarea. Având la bază cercetarea știinifică, psihologia pozitivă ne arată cu argumente ce calități și aptitudini contribuie la dobândirea unei vieți împlinite, sănătoase și înfloritoare. Nu urmărește să ne arate doar cum „să fim pozitivi“, ci mai ales cum să ne perfecționăm. Ne ajută să aflăm și să înțelegem metodele cele mai bune de a aborda toate aspectele vieții noastre.
Descoperirile cele mai interesante și mai relevante ale acestor cercetări ne arată cum să ajungem să ne simțim bine, să fim recunoscători, să gândim pozitiv, să fim generoși, să alegem înțelept și să fim sociabili.”
Seria de cărți pentru copii „Pisicile războinice”, de Erin Hunter, continuă cu Cartea III „Pădurea secretelor”, cea mai vândută carte din Galaxia Copiilor la Gaudeamus. Popularitatea „Pisicilor războinice” a depășit orice așteptări: s-au vândut mai mult de 14 milioane de volume în peste 20 de țări și au apărut pe lista New York Times a celor mai vândute titluri.
„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.“ – Publishers Weekly
„După ce citești Pisicile războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.“ –Kirkus Reviews
„Este o carte de aventură, prezintă viața din perspectiva unei pisici și este plină de umor.” – Talente de năzdrăvani
„Un episod palpitant din aventurile pisicilor răzoinice, care va fi cu siguranță pe placul cititorilor.“ – ALA Booklist
„Cartea aceasta captivantă nu este pentru cei slabi de înger. Fanii seriei vor devora cu lăcomie paginile povestirii, așteptând cu sufletul la gură să vadă ce se va mai întâmpla.“ – School Library Journal
Cei care au vizitat standul ALL la târg și au dorit să suțină campania noastră socială și culturală Cartea în așteptare au putut cumpăra, la jumătate de preț, o carte pe care au lăsat-o pe raftul special amenajat pentru a fi dăruită apoi unui elev sau student care nu și-o poate permite. Ni s-au alăturat în acest demers de încurajare a lecturii și de cultivare a interesului pentru cărți în rândul tinerilor persoane publice, bloggeri, jurnaliști, critici literari, cititori de profesie. 396 de cărți au fost donate în cadrul acestei ediții a campaniei pe care am desfășurat-o cu sprijinul Rock FM, bookblog.ro, Revistei LZR și al Universității din București.