3 vești bune pentru cititorii pasionați

Dacă ții veioza aprinsă târziu în noapte ca să citești un capitol și apoi încă unul-două-cât-mai-multe, dacă citești în mașină pe scaunul din dreapta, cu tot răul de mișcare aferent, sau dacă răspunzi la „ce mai faci” citindu-le celor dragi pasaje din cartea de care nu te poți desprinde, vei descoperi în acest articol câteva informații care te vor motiva să îți continui și să îți rafinezi arta.

1. Poți citi mai multe cărți în paralel.
În funcție de momentul zilei și de dispoziția pe care o ai, bifează titlul potrivit din lista de lectură! Poți parcurge în același timp o carte de ficțiune, o carte specifică domeniului tău de activitate, o carte practică sau una dintr-un domeniu care îți stârnește curiozitatea, cum ar fi istorie, filosofie sau psihologie.
Recomandarea editorului: romanul istoric „Palatul de iarnă. Ecaterina cea Mare. Nașterea unei țarine.”, cartea de istorie „Rusia imperială” și ghidul de terapie naturistă „Secretele longevității”

2. Cititul este benefic pentru sănătate.
Dacă numai 6 minute de citit sunt suficiente pentru a reduce stresul cu 68%, după cum se arată într-un studiu al Universității din Sussex, 60 de minute de lectură în fiecare zi reprezintă o imbatabilă strategie de relaxare. Mai mult decât atât, un studiu publicat în jurnalul oficial al Academiei Naționale de Științe din SUA concluzionează că riscul de a dezvolta Alzheimer al celor care citesc regulat este de 2.5 ori mai scăzut decât al restului populației.
Recomandarea editorului: „Reziliența. Secretul puterii psihice.”

3. Cărțile îți pot fi alături nu numai în bibliotecă.
Așezate pe suporturi speciale, cărțile pot concura frumusețea unor sculpturi. Puse una peste alta, pot ține loc de noptieră sau de măsuță de cafea, până să le vină rândul sau după ce le-ai citit. Ai văzut coperțile cărților din colecția Iubiri de altădată? Marile povești de iubire ale lumii te pot inspira pentru realizarea celor mai fermecătoare decorațiuni pentru dormitor.

book-tower-array-cb2-via-apartment-therapy

Foto: thedecorologist.com

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate