3 remedii oblomoviste împotriva stresului cotidian

Ilia Oblomov este un fiu de boier crescut în puf pe care maturitatea îl găsește într-un halat din material persan și încălțat cu papuci moi, incapabil să își transforme intențiile în acțiuni. Evită viața cu încrâncenarea cu care s-ar feri de o furtună nimicitoare, investindu-și întreaga energie creativă în moțăială. Cu nenumărate argumente îl putem da jos pe Oblomov de la locul lui din pat, azvârlindu-l în ritmul infernal al vieții de zi cu zi. Sau ne putem așeza alături de el pe marginea patului, pentru a lua o pauză de la cocktailul de încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare, frică, gânduri repetitive, pe care îl consumăm zilnic sub numele de stres și uneori sub diagnosticul de anxietate.

Oblomov

Fotografie de Stephen Parker din cea mai recentă ediție americană a romanului „Oblomov” de I. A. Goncearov

Iată ce am învățat de la Oblomov, după ce am renunțat la vestă și cravată, ne-am schimbat în haine de casă și ne-am îndrăgostit de libertatea spiritului:

1. Lecția detașării

Ca să ne putem scălda în calm și pace interioară, trebuie să ne ferim uneori de avalanșa propriilor frământări. Pentru a lăsa echilibrul și seninătatea să se instaleze confortabil în minte, ne putem îndepărta de concepțiile despre viață ale celor din jur, pe care de atâtea ori le primim înăuntru și le trăim ca fiind ale noastre. Nici oboseala, nici plictiseala nu pot alunga detașarea de pe chipul lui Oblomov, iar sufletul îi strălucește clar în ochi, în zâmbet, în fiecare mișcare a corpului!

„Gândurile zburau ca o pasăre liberă pe chipul lui, fâlfâiau în ochi, se așezau pe buzele lui întredeschise, se ascundeau în cutele frunții, apoi dispăreau de tot și atunci pe toată fața se răspândea lumina egală a lipsei de griji. De pe chip lipsa asta de grijă se muta în poziția trupului întreg, până și în cutele halatului.” (I. A. Goncearov, „Oblomov”, p. 11)

2. Importanța meditației

Cunoașterea de sine implică eforturi mult mai mari decât descoperirea lumii exterioare. Răsplata este pe măsură. Ideile care durează și soluțiile care își dovedesc eficiența sunt cele care înfloresc în interior. Oblomov contura în singurătate desenul vieții sale și planul de organizare a moșiei Oblomovka. Se gândea, medita, mergând sau stând întins în pat, reînnoia în memorie ceea ce chibzuise în ajun și uitase peste noapte, iar uneori se bucura de apariția fulgerătoare a unor idei noi, care începeau să îi clocotească în minte.

„El nu era un fel de executant mărunt al unei idei străine, luate de-a gata; el era și creatorul, și executantul ideilor proprii. Când se scula dimineața din pat, după ceai, imediat se întindea pe canapea, își sprijinea capul cu mâna și chibzuia, fără să-și cruțe eforturile, până când, în fine, capul obosea din cauza muncii grele, iar conștiința îi spunea: Ajunge cât ai făcut azi pentru binele comun.” (I. A. Goncearov, „Oblomov”, p. 77)

3. Puterea visării

În planul ideilor nu se aplică întotdeauna aceleași legi ca în societate. Societatea ne antrenează pentru luptă și zbatere continuă, ne obligă să ne hăituim neîncetat obiectivele până la linia de sosire, dar când ajung la îndeplinire abia ne mai putem trage sufletul. Oblomov era însă înclinat spre visare – se întindea pe spate și își punea mâinile sub cap, apropiindu-se cu blândețe și calm de dorințele sale, proiectându-le răbdător și amănunțit în imaginație. În această stare, primea vizita unor idei ademenitoare, care îi arătau cum i se vor îndeplini dorințele. Obiectivele potrivite sunt cele pe care ni le asumăm firesc, fără eforturi și lupte interioare, în consonanță cu țesătura sinelui și cu lumea exterioară, ascultându-ne intuiția și oferindu-ne dreptul la visare.

„Își imagina cum stă, într-o seară de vară, pe terasă, la masa de ceai, sub acoperământul copacilor, unde soarele nu pătrunde, cu o pipă lungă. Inspiră profund fumul, delectându-se gânditor cu imaginea ce se deschide în spatele copacilor, cu răcoarea și liniștea; iar în depărtare se văd câmpiile galbene, soarele apune după mestecănișul cunoscut și rumenește iazul neted ca o oglindă; de pe câmpuri se ridică aburi; se face răcoare, se lasă amurgul; țăranii vin în grupuri spre casă.” (I. A. Goncearov, „Oblomov”, p. 89)

Pentru că ne aflăm la începutul unei noi săptămâni de lucru, când suntem în cel mai mare pericol de a abandona liniștea interioară în favoarea stresului, viziunea lui Oblomov asupra serviciului și a relațiilor cu colegii de muncă vine ca un bonus de seninătate și speranță. Datul umanității noastre, cu miracolele și slăbiciunile pe care le implică, trece înaintea sarcinilor „urgente” și „foarte urgente” pe lista priorităților.

„În ochii lui, viața se împărțea în două jumătăți: una formată din muncă și plictiseală – acestea erau, pentru el, sinonime. Cealaltă – din liniște și veselie pașnică.

(…) viitorul lui serviciu și-l imagina sub forma unei ocupații familiale, ca, de exemplu, notarea leneșă într-un caiet a veniturilor și cheltuielilor, cum făcea tatăl lui. (…)

El credea că funcționarii dintr-un loc de muncă formează între ei un fel de familie prietenoasă, strânsă, care se îngrijește permanent de liniștea reciprocă și de plăceri, că mersul la serviciu nu este în niciun caz o deprindere obligatorie de care trebuie să te ții zilnic, și că fleșcăiala, arșița sau pur și simplu lipsa de dispoziție vor fi mereu niște pretexte suficiente și legitime pentru a nu veni la serviciu.” (I. A. Goncearov, „Oblomov”, p. 66)

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

 

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate