Fericirea ne este scrisă în cărți

Imaginează-ți cum ar fi să închizi cartea pe care o citești seara în pat, să îți lași subconștientul în grija viselor și să te trezești de dimineață nerăbdător să afli ce îți va oferi ziua respectivă! Gândește-te cum ar fi să ai suficientă încredere în forțele tale, astfel încât să poți bifa toate obiectivele care par idealiste într-un articol de self help, dar care ți-ar prinde atât de bine odată îndeplinite! Dacă vrei să îți creezi această viață, întoarce-te la începutul articolului. Îți prezentăm în continuare două titluri care odată instalate pe noptiera ta îți vor dărui o imagine senină a prezentului și o perspectivă optimistă asupra viitorului.

self help editura all

 


Mai mult

Cecelia Ahern: „Scrisul este evadarea mea”

De evadare ne pregătim și noi, pentru că joia aceasta avem întâlnire cu fermecătorul roman „Anul în care te-am întâlnit”, semnat de Cecelia Ahern și recent publicat de Editura ALL. Pe 22 octombrie, începând cu ora 19.00, oricine iubește cărțile care au puterea de a ne pune pe gânduri și darul de a ne învăța lecții prețioase de viață este binevenit la Cărturești (ceainărie). Evenimentul este organizat în colaborare cu Clubul Scriitoarelor. Avându-le invitate pe Camelia Cavadia (carticusuflet.ro), Virginia Costeschi (bookmag.eu) și psihologa Gigi Ghinea, ne reunim în jurul temelor centrale ale romanului: modul de a gândi și alegerile unui workaholic, prietenia sinceră dintre o femeie și un bărbat, momentul potrivit pentru schimbările care contează în viață. Discuția va fi moderată de Erika Ciuică de la Clubul Scriitoarelor. Până atunci, să ne bucurăm de întâlnirea cu gândurile și ideile Ceceliei, prin intermediul unui scurt interviu!

Cecelia_Ahern-Author-580x435


Mai mult

Copyright © 2014 Editura All. Toate drepturile rezervate