Chiar dacă s-a încheiat acum câteva zile, ca un festin delicios sau ca o întâlnire memorabilă, Gaudeamus 2014 se prelungește în fotografii, amintiri și, de ce nu, bilanțuri. Topul preferințelor cititorilor care ne-au călcat pragul poate fi ușor poziționat sub umbrela „ALL inclusive”:
– Pe locul întâi cu coroniță (de preferat, cu pălărie cu boruri) se situează ghidul femeii de nota 10 întocmit cu conștiinciozitate de Hedi Hoka.
– „A fost odată ca niciodată”, povestea primarului care trage cu ochiul pe sub ușă la picioarele senzualei sale secretare nu-și putea avea locul decât în centrul interesului, dar nu pentru senzaționalul știrii, ci pentru farmecul și delicatețea scriiturii.
ALL Inclusive la Gaudeamus 2014
Miercuri, 19 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo din București, Târgul internațional de carte Gaudeamus 2014 și-a întâmpinat vizitatorii cu paginile deschise. Descoperiți în continuare despre ce este vorba în capitolele care urmează:
JOI, 20 noiembrie
Câștigă Mandatul de Președinte pe Strada Ficțiunii!
Surse de inspirație pentru discursul lui Otto Witte:
Otto Witte Președinte! În plină campanie electorală!
Un interviu pus pe fapte mari, de Iulia Burtea
După cum ne-a povestit, Otto Witte, acrobat din Hamburg, a fost încoronat rege al Albaniei. E un club foarte restrâns – sunt doar o mână de oameni cei care pot spune „Îmi aduc aminte de ziua în care am fost încoronat”.
Regula numărul unu a regalității: un rege nu poate să faca ce vrea el. Un rege trebuie să facă ce vor alții. Mă gândesc că nu are rost să fii rege dacă nu poți nici măcar să iei prânzul unde vrei tu, cu cine vrei tu. Dar eu nu am fost niciodată regină, așa că nu știu gustul dulce al regalității. Pe de altă parte, președintele României poate să facă absolut tot ce îi poftește inima, nu-i de mirare că până și capul încoronat al lui Otto Witte a fost tentat să intre în cursa pentru Cotroceni.
Otto Witte Președinte. pardon, rege!
Un interviu cu gura până la urechi, de Iulia Burtea
Eram foarte emoționată când am intrat în reședința lui Otto Witte de pe Strada Ficțiunii. Înăuntru au venit doi bărbați aducând platouri cu prăjituri și tăvi cu cești zornăitoare de cafea. M-am așezat, și, după ce toată lumea a fost servită și chelnerii au plecat, Otto s-a întors spre mine cu un zâmbet îngăduitor și m-a informat din start:
„Am reușit să devin rege și am și scăpat cu viață, din moment ce scrie în actele mele că sunt fostul rege al Albaniei. Scrie acolo, negru pe alb. Crezi că guvernul nostru te-ar minți? Gândește-te bine înainte să răspunzi și nu pune nimic pe hârtie. Eu o să mai pun de o așa-zisă ceașcă de ceai.”
L-am întrebat dacă îi place ceaiul și mi-a răspuns imediat:
„Poșirca asta e ceai tot așa cum ceai e ce îți servește o fetiță din setul ei miniatural de plastic, la o petrecere cu păpușile. Ceaiul ăsta e ceai în adevăratul sens al cuvântului, doar că îi lipsește unul dintre cele două ingrediente esențiale, celălalt fiind apa fiartă.”
Am început interviul înainte să-i sară și ceaiul, și muștarul, și coroana de pe cap.
